Am ales sa vad filmul asta dintr-un motiv foarte simplu: David Gordon Green. Tipul regizase un alt film care imi placuse mie suficient cat sa-l remarc si sa ma interesez de cine a fost in spatele lui (“Snow Angels”) dar si alte nume la fel de bune ca “Pineapple Express”, “All the Real Girls” sau “George Washington”. Suficient c-am lamurit cu partea de productie, dar si cea actoriceasca promitea a fi una interesanta: Jamie Bell (incepe sa-mi placa baiatul), Kristen Stewart in tineretile ei anonime (secventiale interventiile ei, indeaproape de zero), Dermot Murloney (pe care-l stiam de baiat romantic) si Josh Lucas pe care.. nu-l prea stiam. Bun. Ce mai poate urma? Un scenariu indeajuns de simplist, dar cu schimbari si colectie de scene cu personaje bizare, un soi de amestec intre buni samariteni si mizantropi. Sa fie de ajuns ca filmul sa fie unul digerabil? Vedem.
Familia Munn cunoaste un declin atunci cand mama dar si sotia casei moare, lasandu-l pe tata cu grija a doi baieti minori pe cap. Si pentru ca John nu cunoaste alta rezolvare a noilor probleme cu care se confrunta, ii ia pe baieti si se muta definitiv la o margine de padure, departe de civilizatie. Chris, baiatul cel mare, creaza probleme tatalui, fiind vesnic amestecat in mici infractiuni, in timp ce micul Tim este favoritul casei, sfarsind deseori menajat de la treburile din gospodarie.
Linistea se scurma in momentul in care Deel, fratele lui John, unchiul baietilor, isi face aparitia la mica lor ferma improvizata. Barbatul, proaspat iesit din inchisoare, pare lipsit de resentimente dar si de ura fata de intamplarile care i-a instrainat pe cei doi. Dar asta nu inseamna ca a venit si cu cele mai bune ganduri…
Incep din start si va spun: da, filmul este un pic cam sangeros, da, unele scene pot fi destul de violente, si da, este un film trist. De ce i-am dat totusi o nota destul de mica? Cred ca povestea putea fi improvizata cu mult mai bine, caci asa cum am mentionat la inceput, in prea multe ciudatenii este parcurs scenariul. O chestie interesanta mi se pare simbolistica preluata pentru monedele pe care tatal baietilor le pastra c-o sfintenie de temut. Jocul personajelor este chiar bun, iar deznodamantul imi pare ciuntit pe jumatate. Adica, happy-end-cu-chiu-cu-vai. Sa vi-l recomand? Un pic, curiosilor. Dar nu va asteptati totusi la prea multe.
