Equilibrium (2002)

S-au facut atatea filme care portretizeaza viitorul, incat este destul de greu sa mai vii cu o idee originala. Sfarsitul lumii, un razboi interminabil, roboti si supermasini, cam astea sunt de regula elementele unei productii care incearca prevada cat de cat ce va fi. Unele sunt mai credibile decat altele. Eu una nu urmaresc neaparat credibilitatea in sf-urile astea, ci mai degraba originalitatea. De aceea am apreciat filmul lui Kurt Wimmer, in care actorul principal este nimeni altului decat britanicul Christian Bale.

Dupa al treilea razboi mondial, lumea este in ruina si umanitatea nu ar mai supravietui unui alt razboi. Curand, oamenii realizeaza ca toate conflictele izbucnesc din emotii si sentimente, asadar este construita o noua societate in care orice traire sufleteasca este interzisa. Orasul-stat Libria este guvernat de aceasta lipsa de sentimente umane; oamenii care dau dovada de orice urma de emotie sunt ucisi. Toti traiesc ca niste roboti fara suflet, iar pentru a se mentine aceasta stare, cetatenii Libriei trebuie sa-si injecteze la o anumita perioada o substanta numita Prozium, menita sa anihileze orice manifestare umana. Aceasta ordine este mentitnuta de catre niste agenti, numiti clerici, invatati sa lupte impotriva oricarui se opune acestui regim. Intr-o lume lipsita de culoare si sens, in care cartile, picturile si oricare alt obiect creat din compasiunea oamenilor este distrus, clericul John Preston (Bale) isi traieste viata, care este identica cu a fiecarui om din Libria. Dar intr-o zi, accidental, Preston sparge capsul sa de Prozium si, din cauza unui atac terorist de care trebuie sa se ocupe urgent, nu isi mai administreaza doza. Incepe sa aiba sentimente si nu stie cum sa le faca fata. Daca la inceput incearca sa lupte acestui pacat capital, ulterior realizeaza cat de stearsa si lipsita de sens este lumea in care traieste si se intoarce impotriva conducatorilor Libriei, ajutand rezistenta.

Mi s-a parut asa de ciudata ideea asta de oameni fara sentimente incat n-am putut sa ratez filmul. Cum poti sa ilustrezi asa ceva? As zice totusi ca Wimmer a facut o treaba exceptionala. Personajele din film nu au voie sa zambeasca, sa planga sau sa faca orice altceva. Singurele obiecte la care au acces sunt cele de baza, de care au nevoie pentru a trai si munci. Exista bineinteles si rebeli, oameni care colectioneaza obiecte de arta, obiecte frumoase pentru a se droga cu sentimentele interzise. Oricum situatia este absurda: interzicerea a insasi esentei care te face om. Mi-a placut, este un concept nou si interesant si foarte misto ilustrat. E si cu ass kicking intr-un mare stil. De ce nu aruncati si voi un ochi?