Dacă, la început, ideea filmului m-a atras şi mi s-a părut foarte interesantă şi originală, după ce am urmărit pelicula mi-a părut rău că m-am lăsat condusă de curiozitatea mea nestăvilită. Oricât de open-minded aş fi şi oricât de greu de zdruncinat (în sens negativ, desigur) m-aş considera, încă îmi mai descopăr limite. În alte condiţii, faptul că reuşesc să îmi conştientizez anumite limite ar fi un lucru bun, dar, în cazul acesta, gândindu-mă la filmul de la care a pornit totul, nu pot spune decât un singur lucru: bolnav. Cam aşa aş descrie întreaga producţie, de la atmosfera din film, la modul cum se desfăşoară evenimentele, până la regizor. Nu că aş vrea să jignesc pe cineva, dar trebuie să fii bolnav (sau bărbat în cazul acesta :D) ca să ai o viziune atât de … “neobişnuită” privind naşterea unui copil. Nu sunt genul de femeie al cărei unic ideal în viaţă constă în a-şi întemeia o familie şi a avea copii. Ca să fiu şi mai sinceră, nici măcar nu îmi plac prichindeii.
În ciuda acestui lucru, filmul mi s-a părut şocant şi dezgustător şi consider că aduce o insultă asupra relaţiei care există între o mamă şi copilul său.
Ea, Madeline Matheson, este o tipă însărcinată în luna a opta. După ce mai pierduse două sarcini, înainte, Madeline este disperată să aibă un copil şi dispusă să supere pe oricine pentru a aduce acest copil pe lume. Numai că, într-o seară, când Madeline împreună cu soţul său, Michael, se întorceau de la spital au un accident de maşină. Michael moare, ea scapă cu viaţă însă fătul are parte de aceeaşi soartă ca tatăl. Ce credeţi că face tipa mai departe? Decide să ducă sarcina până la capăt chiar dacă ar trebui să dea naştere unui cadavru. Dar asta nu e partea cea mai nasoală. Naşte copilul, care era o fetiţă, şi, miraculos, Grace (aşa o botează) revine la viaţă. Iar acum bomba: Grace nu era un copil normal, nu bea lapte ca toţi nou-născuţii, ea putea supravieţui numai cu sânge uman.
Nu, nu e un film despre un vampir în miniatură, cu toate că ar fi fost mult mai bine aşa sau, cel puţin, asta aş fi preferat. Dincolo de faptul că “Grace” este genul de peliculă făcută pentru festivalurile de filme, şi nu pentru public, coloana sonoră şi montajul nu fac altceva decât să amplifice tortura psihologică la care este supus spectatorul. Pentru că nu ştiu ce altceva ar putea să îţi provoace imaginea unui sân devorat (la propriu) pe jumătate.
Vizionati trailer:
Nu stiam nimic de film. Dar pare foarte interesant.
Am vazut filmul..nu prea m-a impresionat. Ma asteptam la un alt sfarsit. 😀 Oricum..filmul e plin de sange. :-s Nu va uitati singuri la el! 🙂
[…] urmă cu aproximativ o lună, Ankha îţi prezenta un film, pe al cărui regizor (şi filmul în sine, de altfel) îl considera pur şi simplu „bolnav”. […]
ma uit acum la el. ma intorc intr-o ora cu impresia.
ok back. am vazut multe lucruri disturbing la viata mea, multe filme cu multe chestii naspa si ajunsesem sa cred ca nu ma mai surprinde nimic. dar la asta am cam ramas 😐 cand vine vorba de bebelusi parca mi se face pielea gaina jur. plotul a fost cam slabut, nu stiu ce sa zica…insa a fost filmat foarte bine.asta mi-a placut