Filmetari a zburat spre OZ

2

Titlul este semi-adevărat, adică am zburat într-adevăr cu un balon, dar nu spre Oz, oricât mi-aş fi dorit. Forum Film în colaborare cu agenţia Rogalski au pus la cale o campanie faina pentru promovarea filmului Oz The Great and Powerful şi au organizat o expediţie cu balonul. Am avut deosebita plăcere să fiu invitată în calitate de reprezentant Filmetari şi cu un sac de emoţii în spate am purces spre locul de unde ne luam zborul. Balonul era uriaş, deci o doză dublă de emoţii.

Decolarea, dacă pot să-i spun aşa, a fost unul dintre cele mai fricoase momente din viaţa mea, în care am stat pur şi simplu nemişcată, fără să respir şi am aşteptat să ne redresăm în aer. Peste câmp, apă şi pădure, am plutit uşor aproximativ 40 de minute, timp în care intrasem oarecum în pielea personajului Oz. Aterizarea a fost lină, contrar aşteptărilor mele, şi recunosc că am fost uşurată când am simţit pământul sub picioare. Călătoria s-a încheiat cu un pahar de şampanie şi cu primirea unei diplome care atestă că am zburat cu balonul pentru prima dată. 😀 Primul călător cu balonul din lume a fost răsplătit cu un titlu de nobleţe, aşa şi eu. Sunt “contesa de Tegheş, tăcută şi uimită, în balon înghesuită”.

Pozele de la lansarea spre tărâmul Oz:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.