Actori: Naomi Watts, Tim Roth, Michael Pitt
Funny Games este un remake al originalului cu acelaşi nume din 1997. De fapt e o copie step by step a filmului austriac. Pot să spun că aveam impresia că revăd acel film varianta americană având doar altă distribuţie. În rest … totul e copiat în detaliu: aceleaşi haine, acelaşi decor, aceleaşi replici. Actori nici nu cred că au mai citit vreun scenariu ci a fost de ajuns să vizioneze de câteva ori filmul original şi apoi să imite.
Primele cadre surprind o familie americană care ajunge la casa lor de vacanţă unde urmează rămână câteva zile. La scurt timp după sosirea lor sunt abordaţi de doi tineri. Aceştia sechestrează întreaga familie în propria locuinţă şi, terorizându-i, îi obligă să practice diverse jocuri sadice. Cei doi psihopati poartă haine pentru golf, mănuşii albe, sunt politicoşi, calmi, educaţi şi chiar dau de înţeles că fac parte din famili înstărite. Atunci de unde atât sadism aparent nejustificabil? Întrebaţi de către George (Tim Roth) : De ce (faceţi asta)? Ei răspund: De ce nu? Acest aspect este clarificat de către regizorul Michael Haneke. El susţine că, prin intermediul filmului şi-a propus să exploreze într-un mod subtil tema violenţei promovate de mass media. De aici şi simbolul telecomenzii tv din final, prin care vrea să sugereze că doar noi avem control asupra informaţiilor pe care le asimilăm.
Download subtitrare “Funny Games U.S.” click aici.
Filmul a fost clasificat drept horror şi a fost interzis celor sub 18 ani. Veţi fi surprinşi dacă vă spun că nicio violenţă sau crimă nu e adusă în prim plan. Şi asta pt că regizorul şi scenaristul ambelor filme, Michael Haneke, ştie să îngrozească şi să şocheze publicul fără să apeleze la scene însângerate din belşug aşa cum obişnuiesc majoritatea filmelor de gen. Aici totul e psihologic, decurgând din limbajul, atitudinea şi comportamentul personajelor. De aceea nici nu pot să-l cataloghez ca horror ci mai degrabă ca thriller.
Vizionati trailer:
[…] Mai pe seara ProTV ne propune un amestec de comedie si actiune cu Bad Boys II de la 20:30, iar noaptea, pentru insomniacii iubitori de horror pe NationalTV ruleaza Funny Games, remake-ul facut in 2007 despre care ne vorbeste Amelia aici. […]
[…] of the Apes (regia: Tim Burton, 2001), Don’t Come Knocking (regia: Win Wenders, 2005) sau Funny Games (regia: Michael Haneke, 2008). In perioada 2009 – 2011, Tim Roth a jucat in serialul […]