Iubesc fotografia la fel de mult cum iubesc si filmul. Si nu poti sa spui ca e chiar asa mare deosebire intre cele doua. Fiecare este o arta. Diane Arbus este o artista foarte renumita, fotografiile ei fiind extrem de apreciate. Cand am auzit de filmul Fur, imi inchipuiam ca va fi un film biografic plin cu fotografii ale Dianei. Nu ma asteptam insa, la povestea bizara la care am asistat. Filmul se inspira din viata artistei, dar nu este biografic, asa cum anunta si titlul.
Diane coboara dintr-un autobuz, avand parul ravasit, camera de gat si imbracata intr-o ciudata haina din par. Paseste nesigura intr-o gradina impanzita cu oameni dezbracati. Diane venise la acest centru de nudisti pentru cateva poze, dar se simte stanjenita in fata regulilor: trebuie sa se dezbrace la randul ei. Dar cum a ajuns ea aici si de ce? Povestea incepe, de fapt, cu cateva luni in urma, pe cand Diane lucra ajuntandu-si sotul, un fotograf. Avea doua fiice si locuiau intr-un apartament frumos din New York. Cu toate ca avea tot ce isi putea dori, femeia simtea ca ceva ii lipseste. Tocmai intr-unul din momentele ei de deznadejde, afla ca un nou vecin s-a mutat la etajul de sus, un barbat straniu care purta o masca. Vazand cat de nelinistita este, sotul ii sugereaza sa isi ia liber pentru un timp si sa faca cateva fotografii de una singura. Diane se foloseste de aceasta oportunitate pentru a afla ceva mai multe despre misteriosul ei vecin. Ajunsa in apartamentul sau, constata ca acesta este acoperit in intregime de par, suferind de o boala rara. Cu toate astea barbatul, Lionel pe numele sau, o vrajeste pe Diane, care uita complet de slujba si familie, si o aduce in lumea sa plina de oameni bizari, dar interesanti in acelasi timp. Femeia simte ca apartine cu adevarat acestei lumi si se lasa in voia lui Lionel. Dar aventura celor doi nu dureaza prea mult.
Fur este unul din putinele filme care mi-au lasat o impresie atat de puternica. Imaginile care alcatuiesc totul sunt perfecte, si nici nu se putea altfel, avand in vedere ca este un film despre o artista. Muzica creaza o atmosfera speciala, iar povestea in sine este foarte frumoasa. Pana la urma si in Fur, la fel ca in multe alte filme, este vorba de o femeie care uita de sot si copii si se arunca in bratele altui barbat. Subiectul nu e nou, dar totul tine de contextul in care-l incadrezi si de felul in care joaca actorii. Iar in cazul de fata, Nicole Kidman in rolul Dianei Arbus a fost o alegere mai mult decat inspirata. Dar de departe cel mai impresionant a fost Robert Downey Jr. in rolul lui Lionel, cel ingropat in claia de par, dar fara indoiala un barbat fermecator. Toate acestea fac ca Fur sa fie un film bine pus la punct, dus pana la capat, curajos. Merita vazut cel putin o data.