Gerard Butler este “Motivat să ucidă”

1
3934

Motivat sa ucida2 resize Gerard Butler este Motivat să ucidă

În octombrie ţi-am prezentat prima părere despre “Law Abiding Citizen“, a urmat apoi concursul, iar astăzi, cu ocazia lansării filmului în cinematografele din România, avem pentru voi ceva nou. Probabil că mulţi dintre voi au aflat deja că Gerard Butler a debutat ca producător cu această peliculă, demonstrându-şi din nou talentul şi puterea de concentrare. Nu ştiţi, însă, ce a însemnat pentru actor această dublă experienţă, atât de actor, cât şi de producător. Întrebat de către un reporter care dintre aspectele meseriei de producător i-a plăcut cel mai mult, Butler a declarat că a fost extrem de entuziasmat de dezvoltarea scenariului: ,,Mi-a plăcut la nebunie să am libertatea de a modifica un scenariu, de a renunţa la un personaj sau, din contră, să pot să îl accentuez cât de mult vreau eu. De câte ori mă uit la “Law Abiding Citizen” tresar la anumite scene şi ştiu exact ce replică am modificat sau ce idee am avut. Am un sentiment de nedescris când îmi privesc filmul”, a continuat el. “Motivat să ucidă” are premiera astăzi, 11 decembrie, în toate cinematografele din România. Aşadar, dacă vreţi să vedeţi un action-thriller captivant şi cum s-a descurcat Butler ca producător, daţi fuguţa la cinematograf iar după reveniţi cu o părere aici :D.

1 COMENTARIU

  1. Am vazut filmul in seara aceasta. Mi-a placut fiindca te tine in priza, e un puzzle destul de captivant. M-a cam dezamagit finalul, fiindca ma asteptam la mai multa inventivitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.