Halloween II (2009)

În ciuda faptului că nu mi-a plăcut nu pot spune că a fost un film foarte slab sau prost realizat. Dimpotrivă chiar, ca gen este acceptabil pentru un horror, poate ceva mai bun decât m-aş fi aşteptat iniţial şi, în plus, conţine anumite elemente care au fost inserate într-un mod deştept. Lucru puţin întâlnit într-un horror şi mai ales când vine vorba de o continuare. Primul Halloween l-am văzut în 2007 şi a fost îndeajuns de diferit ca experienţă, pentru mine, ca să mă convingă să urmăresc şi a doua parte. Cunoscând povestea lui Michael Myers, “Halloween II ” nu a fost pentru mine o totală surprindere. Surprinderea a venit din alte motive pe care am să le enumăr mai încolo. Pentru cineva care vede direct partea a doua a filmului, s-ar putea să fie ceva mai “plăcut” decât a fost pentru mine. Mai ales, dacă eşti fan al acestui gen de producţii.

Povestea lui Michael este destul de simplă. Totul a început din copilărie, când trăia într-o familie nu tocmai ideală.

Maică-sa era o prostituată ce trăia cu un tip care obişnuia să o maltrateze pe ea şi pe Michael. Evident că puştiul o ia razna şi începe să aibă grave probleme psihice. La vârsta de 10 ani îl omoară pe iubitul mamei sale şi pe sora sa mai mare şi este internat la ospiciu unde este dat pe mâna doctorului Sam Loomis. Acolo dezvoltă o adevărată obsesie în confecţionarea de măşti. 15  ani mai târziu evadează din ospiciu şi se duce să îşi caute sora mai mică, Laurie Strode, care nu era decât un bebeluş atunci când el a fost internat şi care a fost dată spre adopţie atunci când mama lor s-a sinucis. Cam asta se întâmplă în primul film. Trebuia să vă spun lucrurile astea pentru că în partea a doua nu sunt relatate foarte clar. Deci, în “Halloween II” acţiunea se petrece la un an de la evenimente şi se presupune că Michael e mort. Laurie Strode trăieşte în casa unei prietene care a supravieţuit şi ea atacului lui Michael şi se confruntă cu grave sechele psihice. Scurtând povestea, normal că frate-so se dovedeşte a fi în viaţă şi de Halloween se întoarce după ea.

Ziceam ceva de nişte elemente originale. Păi, modul în care au fost construite şi montate visurile lui Laurie. Halucinaţia lui Michael cu femeia cu calul alb iarăşi mi s-a părut destul de deşteaptă. Mi-a plăcut că au exploatat şi partea aceasta mai psihologică şi nu s-a redus totul la violenţă, ţipete şi imagini ridicole. Zgomotele de pe fundal, care ar fi trebuit să îţi inducă o anumită stare, nu mi-au plăcut absolut deloc, în unele momente au fost chiar deranjante (claxonul de la final m-a zgâriat pe creier). Au fost destule clişee şi poate nu mi-aş fi dorit ca înjunghieturile să fie atât de explicite. Finalul nu m-a uimit. Acum, nu mă întrebaţi dacă îl recomand pentru că am zis de la început că nu mi-a plăcut şi că nu mai sunt de mult timp adepta acestui tip de pelicule. Sper doar să nu vi se pară că am fost prea blândă cu el 😀

Vizionati trailer: