In Hiroshima Mon Amour, regizorul Alain Resnais realizeaza o incursiune in complexitatea sufletului uman, punand intrebari despre semnificatia uitarii si memoriei. Unul dintre personajele principale isi reaminteste o parte a vietii sale, dandu-si seama ca uitarea unui eveniment dureros face posibila continuarea existentei si revoltandu-se la aflarea acestui adevar al conditiei umane. Uitam lucruri importante, chipurile unor oameni care la un moment dat erau cele mai importante persoane din viata noastra, uitam durerea traita si continuam sa existam. Sub aceasta forma, uitarea este unul din misterele sufletului uman, care face posibil trairea altor experiente si interactiunea puternica cu alti oameni.
Actiunea filmului are loc la Hiroshima, la cativa ani de la tragedia care a urmat bombei atomice. Filmul incepe cu un dialog intre un barbat si o femeie care au o relatie, iar la inceput Ea (Emanuelle Riva) vorbeste despre durerea provocata oamenilor de bomba atomica. Alain Resnais aduce in prim plan o serie de imagini impresionante si cumplite cu victimele bombei de la Hiroshima, iar Ea insista asupra faptului ca a marcat-o acest eveniment si ca durerea provocata oamenilor este inca vie si sfasietoare. El (Eiji Okada) ii spune obsesiv : ”Tu nu ai vazut nimic la Hiroshima”. Dialogul ne introduce in problematica filmului, si anume rememorarea trecutului si modul in care acesta ne marcheaza. Cele doua personaje provin din tari diferite. Ea este o actrita din Franta venita la Hiroshima sa participle la realizarea unui film despre pace, in timp ce El este japonez. Desi ambii sunt casatoriti, iar relatia lor incepuse in urma cu o zi, intre cei doi se creeaza o apropiere puternica, dupa ce Ea ii povesteste despre prima ei iubire traita in Nevres.
Filmul este o frumoasta poveste de dragoste pornita de la o marturisire, explorarea trecutului femeii si trairea unei noi iubiri constituind de fapt o perspectiva asupra scindarii sufletului ei. Ce inseamna uitarea? Iar intrebarea se pune atat la nivel individual, cat si colectiv. Cum se poate ca la un moment dat sa uitam lucrurile pe care le-am iubit cel mai mult sau care ne-au marcat cel mai mult? Ce ramane in urma lor, isi lasa o amprenta definitive asupra sufletului uman? Pentru a ilustra mult mai bine aceasta problema, Alain Resnais (care realizeaza acest film pornind de la un scenariu scris de Marguerite Duras), face o paralela intre o tragedie personala si tragedia de la Hiroshima, in urma careia un intreg popor a fost marcat, iar urmele dureroase ale acesteia s-au extins si asupra generatiilor viitoare. Prin imaginile sfasietoare cu victimele de la Hiroshima, jocul excelent al actritei Emanuelle Riva, flashback-uri, cadrele in care sunt surprinse emotii profunde, Alain Resnais ofera un raspuns extrem de sensibil la toate aceste intrebari.
Vizionati trailer:
