Îmi spunea zilele trecute un prieten, că eu nu prea fac articole despre filme bune, că mă uit numai la filme proaste şi scriu despre ele. Dincolo de faptul că fiecare percepe diferit ce înseamnă un film bun, am stat şi am reflectat puţin. E adevărat, îmi place mai mult să critic decât să laud, dar, înainte de a fi bun sau prost, un film este pentru mine doar un film. Sunt o devoratoare de filme şi, indiferent dacă este bun sau prost, mă fascinează pentru că, în fond, un film este creaţia mai multor oameni. Pentru că eu strâng în biblioteca minţii mele tot felul de filme, impresii, cărţi etc. Pentru că nu există film din care să nu fi aflat măcar un singur lucru. Pentru că şi acelea proaste au lucruri mai mult sau mai puţin valoroase sau interesante.
„Splinter” este un film slab, recunosc. Sau cel puţin asta este părerea mea. Este un film independent, cu buget redus, cu doar 6 actori şi aceia aproape necunoscuţi (pentru că pe Paulo Costanzo îl ştiu din serialul „Joey“ şi din alte două filme) şi pe care, sinceră să fiu, l-am mirosit de la început. Dar cu toate acestea am găsit două motive pentru care l-am văzut: 1. din trailer mi-am dat seama că seamănă puţin cu „The Mist” al lui Stephen King, care mi-a plăcut 2. spre deosebire de alte filme mai puţin inspirate, creatura rea (că nu ştiu cum altfel aş putea numi-o) seamănă cu un arici, ceea ce n-am mai întâlnit până acum. Şi chiar dacă nu aş fi găsit aceste două motive, tot l-aş fi văzut. De ce? Pentru că nu mă pot abţine.
Un el şi o ea pleacă într-o excursie cu cortul. Nefiind în stare să-l instaleze renunţă şi se decid să înnopteze la un motel. Pe drum sunt luaţi drept ostatici de un evadat şi de iubita sa. Au probleme cu maşina şi se opresc la o benzinărie. Nu ştiau însă că acolo îi aşteaptă un parazit însetat de sânge. Se baricadează în benzinărie şi încearcă să găsească o cale de scăpare şi o explicaţie pentru ceea ce se întâmplă. Şi cam toată acţiunea, scurtă de altfel, se petrece în benzinărie. THE END
Vizionati trailer:
Nu stiu cu ce anume iti aduce tie animte acest film care este dupa parerea mea un esec total cu The Mist-un film cu adevarat “genial”.
Nici nu ma pot pronunta asupra actiunii filmului pentru ca totul se desfasoara intr-un spatiu restrans (o benzinarie).Intr-adevar, destul de slabut pt un horror. Ceea ce mi-a placut insa a fost modul de lucru in echipa a personajelor, care s-au aliat pentru a scapa de creatura “cu tepi”. La un moment dat unele scene mi s-au parut chiar haioase, lucru care n-ar trebui sa se intample la un film de groaza. Da, in concluzie e un film sub nivelul mediocru