Rar vezi oameni implicaţi în cinematografie să se arate atât de entuziasmaţi la vederea propriului film pe Pirate Bay. Adică… astfel de site-uri au fost întotdeauna văzute drept o cauză directă a scăderii veniturilor din comercializarea unui film. Şi totuşi, Jamin Winans şi Kiowa Winans au fost deosebit de încântaţi atunci când filmul lor a ajuns pe site-urile de file-sharing. Astfel, Ink, un film de care nu auzise, până atunci, decât câţiva critici, care avusese ocazia să-l vadă la Festivalul de Film din Santa Barbara, a crescut enorm în popularitate, fiind descărcat de peste 500 000 de utilizatori în numai cinci zile, în timp ce donaţiile pe site-ul propriu au început să curgă.
Filmul regizat, scris şi produs de către Jamin Winans (de altfel tot el a compus muzica şi a făcut montajul filmului) este o combinaţie de stiluri: thriller-ul în genul lui Lynch şi fantasticul din seria Matrix regăsindu-se în cele 107 minute. Suspansul şi acţiunea se întrepătrund, în timp ce efectele vizuale îţi oferă o experienţă unică. Dacă vrei să-l compari cu ceva anume, încearcă Matrix, Dark City sau Donnie Darko.
Povestea este una clasică: forţele răului versus forţele binelui. Un basm modern, un conflict previzibil, însă maniera vizuală în care este “împachetată” această poveste este una impresionantă!
Emma (interpretată de către o tânără, de care sigur vom mai auzi – Quinn Hunchar) merge la culcare. În vis, însă, este răpită de către un personaj venit parcă din filmele de Holloween, pe nume Ink. Scopul acestuia: să o ducă pe Emma lui Incubi (nişte umanoizi a căror faţă este distersionată de o bucată de geam). Iar forţele binelui (cei care ne aduc visele frumoase) încearcă să o salveze pe Emma. Între timp, în viaţa reală, tatăl Emmei (Chris Kelly) se confruntă cu propriile probleme.
Ink reprezintă un proiect impresionant şi îndrăzneţ. Să încerci să pătrunzi în domeniul SF cu un buget de numai 250 000 de dolari necesită o foarte bună pricepere la folosirea şi realizarea efectelor speciale. Iar Winans reuşeşte. Deşi filmările s-au realizat în întregime pe digital. De fapt, cred că acesta este viitorul, după cum spunea şi David Lynch. Este o modalitate ieftină, care îţi oferă multă libertate.
Odată cu apariţia lui Ink pe Pirate Bay, Jamin Winans şi Kiowa Winans au deschis un subiect de discuţie interesant: file-sharing-ul este o componentă care nu mai poate fi ignorată în zilele noastre. Ideea la care ne provoacă cei doi este: cum pot realizatorii de filme să folosească această reţea în avantajul lor. În primul rând, câştigă popularitate. Însă cum pot face şi bani din asta?
Mai jos, găseşti trailer-ul şi un interviu cu cei doi producători ai filmului Ink.
sunt dezamagit:nu gasesc nici un comentariu la acest film destul de rau intro lume in care ego ul nostru este foarte “mandru” , ne plac decat filmele ce abordeaza teme desprinse parca dintro alta lume,trecem pe langa viata noastra la fel ca tatal Emmei.destul cu predica. Un film care trebuie vazut neaparat un nume Jamin Winans scriitor ,regizor ,muzician toate laudele multumim ca nea pus in fata un alt film decat celelalte pe care le veizi in fiecare zi. Bugetu filmului isi spune cuvantul dar ideea filmului te face sa uiti de tot ce inseamna bani alocati filmului pur si simplu te capteaza. Mai mult psihologic decat thriller combinat cu sf cu o muzica excelenta e un mouvi diferit de ceea ce am vazut pana acum foarte frumos . Abia astept urmatorul film al regizorului Jamin Winans Bafta
Un film exceptional!!!! Muzica..e divina!
Eu l-am vazut de 6 ori (cu cate un prieten pe care l-am “corupt”:)) )
Cred ca o sa ma uit din nou in w/e..:D