Into the Wild (2007)

7

Sean Penn revine în scaunul regizoral după o pauză de șase ani, dar primele sale încercări în această nouă calitate datează de la începutul anilor ’90. De această dată el a ales să ecranizeze romanul cu același nume al lui Jon Krakauer, apărut în 1996, care spune povestea unui tânăr care decide să renunțe la confortul civilizației, să plece în Alaska și să trăiască în sălbăticie. Filmul este cu atât mai dramatic cu cât nu este o carte de ficțiune, eroul principal a existat în realitate și aceasta este povestea vieții lui. Sean Penn semnează și scenariul acestei producții. De altfel, scenaristul și regizorul a dorit mult să prezinte acest caz încât a așteptat 10 ani pentru a realiza filmul ca să aibă acordul familiei tânărului aventurier.

Christopher McCandless (Emile Hirsch) are cam tot ce și-ar putea dori. După ce termină universitatea se hotărăște să renunțe la viața sa de până atunci, la familia sa, la prieteni ca să trăiască în sălbăticie. Își distruge actele de identitate, cardurile bancare, donează cei 24 de mii de dolari pe care îi deținea și pleacă spre Alaska fără a spune familiei ceva legat de planurile sale. În lunga sa călătorie întâlnește oameni interesanți, cu povești inedite, are parte și de experiențe traumatizante, dar nimeni și nimic nu pare să-l abată de la drumul său. În cele din urmă, el ajunge și la capătul drumului, în sălbăticie, acolo unde este hotărât să traiască timp de câteva luni. Dar natura are propriile reguli și îi cam încurcă planurile tânărului.

Into the wild e un film dus în spate de un singur actor: Emile Hirsch. N-ai fi zis, văzându-l în The Girl Next Door că e capabil de un asemenea maraton. De altfel, a făcut și eforturi fizice pentru a duce la capăt acest rol intens, a slăbit aproape 20 de kilograme și a realizat singur toate cascadoriile. Sean Penn ne demonstrează că poate ajunge un regizor la fel de mare cum este ca actor, filmul te cucerește nu doar prin poveste, ci și prin cadrele și imaginile minunate. Into the Wild a fost unul din cele mai apreciate producții ale lui 2007. Și nu uitați: „Happiness is only real when shared”.

Vizionați trailer:

7 COMENTARII

  1. Pe asta nu l-am vazut. Adica prima data am auzit de el de aici, de la voi. Dar promit ca fac rost de el si postez parerea in viitorul… apropiat:)

  2. Vai.. Floryane, te-as bate. Cand imi faceam curaj sa scriu despre filmul cu pricina, am decis sa-l caut aici si cand dau de el,observ ca l-ai ciuntit in cel mai crunt mod posibil!:(

    Si acum, ce sa zic. Am intrat in depresii de Valentine’s pentru filmul asta. Tot suflul meu respectuos vis-a-vis de nea’ Sean Penn. Premii peste premii pentru contributia-i fulminanta. Nu stiu de ce, dar m-a intristat peste masura. O poveste sensibila, un om a bravat pentru propria-i libertate, un om a TRAIT. Dupa bunul plac. Cu asta nu se poate fali aproape nimeni. Emile Hirsch a facut un rol mare, cred de fapt, rolul intregii cariere. Frumos punct culminant, va dati seama. Si actualizand pe trend, gagicuta din Twilight, Kristen Stewart, joaca aici la scara mica, intr-un rol mic. Deci, let’s twilight in other place. Hahahha. 😀

    Urmatorul pas, tre’ sa fac rost de carte. Da, de cartea lui Krakauer, “Into the wild”, dupa care-a fost infaptuita ecranizarea. 10- din suflet si toti porii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.