Am văzut pentru prima oară acest film în urmă cu mai bine de 20 de ani şi mi-a plăcut foarte mult. Probabil ar fi intrat într-un top celor mai bune filme pe care le văzusem până atunci (nici nu erau foarte multe, desigur). Aveam să-l revăd în prima parte a anilor ’90 şi avea să mă amuze la fel de tare. Recent, am avut o nouă vizionare a acestei producţii, una dintre cele mai bune comedii din anii ’60. Eram intrigat că nu-mi mai aminteam finalul filmului. Deşi cunoşteam aproape toate fazele importante din el, nu mai ştiam cum se termină. Am aflat şi am fost un pic dezamăgit deoarece sfârşitul mi se pare că nu se ridică la acelaşi nivel cu restul producţiei.
Subiectul este unul extrem de simplu. Un bărbat se prăbuşeşte cu maşina într-o prăpastie, iar mai multe pesoane care treceau prin zonă se grăbesc să-l ajute. Nu prea mai aveau cu ce deoarece bărbatul era grav rănit şi avea să moară în scurt timp. Dar nu înainte ca el să le spună că o sumă importantă de bani este ascunsă într-un parc dintr-un orăşel aflat la câteva sute de kilometri de locul producerii accidentului. Din acel moment începe o goană nebună, nebună, nebună între cele opt persoane care aflaseră de existenţa comorii. Cine ajungea primul, punea mâna pe toţi banii.
Lucrurile se vor complica pentru toţi cei implicaţi deoarece îşi vor pune beţe-n roate unul altuia, dar şi pentru faptul că şeful poliţiei din orăşelul unde fuseseră îngropaţi banii este cu ochii pe ei. Pe ei, adică pe căutătorii de comori, dar şi pe bani. Multe din secvenţele filmului amintesc de producţiile cu Chaplin sau Stan şi Bran, iar dacă îţi place acel tip de umor, s-ar putea să-ţi placă şi It’s a Mad, Mad, Mad, Mad World. E o comedie clasică, înduioşătoare prin naivitatea protagoniştilor, dar aceasta reprezintă cam tot farmecul filmului. Producţia nu a trecut chiar neobservată în epocă, a avut şase nominalizări la Oscar (majoritatea la categoriile tehnice) şi a câştigat statuta pentru efecte de sunet.
Vizionaţi trailer:
