Jovi: “Hunger (2008)”

0

836604l 580x400 n 867fe10e 204x300 Jovi: Hunger (2008)Actori: Liam Cunningham, Stuart Graham, Michael Fassbender

Un film care poate fi inteles cu usurinta doar de cei care cunosc minimal istoria recenta a confruntarilor din Irlanda de Nord, dusa de Armata republicana irlandeza (IRA) pentru independenta tarii impotriva englezilor “exploatatori”. Povestea nu se ocupa prea mult de personaje (numele lor sunt aflate tarziu sau deloc) sau istoria in sine, ci este profund vizuala, insistand asupra vietii tulburatoare din inchisorile englezesti, intr-o atmosfera care seamana destul de mult cu cea din lagarele de concentrare.

Actiunea lui “Hunger” se concentreaza pe evenimentele care au precedat si cele din timpul grevei foamei tinuta de catre membrii IRA in inchisorile din Irlanda de Nord, unde erau incarcerati in conditii umilitoare, ca prizonieri politici pentru actiunile lor intreprinse pentru dobandirea independentei propriei tari. Desi lupta psihica, condusa de un aspect politic, detine suprematia, totusi ea se concentreaza intr-un singur personaj: Bobby Sands. Membru al IRA (Provisional Irish Republican Army), gruparea nord-irlandeza care milita pentru cucerirea sub orice forma a independentei. Actiunile lor erau adeseori peste limita legii, avea loc atentate si atacuri cu bomba, astfel incat in 1977, impreuna cu alti colegi, este prins si incarcerat la HM Prison Maze. hunger 1235649722 300x200 Jovi: Hunger (2008)Ajunsi aici, apeleaza la diverse forme de protest pentru a-i sensibiliza pe gardieni, pe cei din afara, pe politicieni asupra situatiei lor, dar si pentru a indeplini idealul independentei tarii: stropirea peretilor inchisorii cu materii fecale, impotrivirea la purtarea uniformelor tipice ale celor inchisi, pentru ca ei nu se considerau simpli arestati, ci prizonieri politici, urinarea in acelasi timp din celule pentru ca resturile sa ajunga pe holul gardienilor. Ceea ce au incercat insa in final a fost o actiune concertata de greva a foamei, un front comun. Ideea a fost ca fiecare dintre prizonieri sa porneasca greva foamei la interval de doua saptamani, cu maxima ambitie, fara sa se lase abatuti de la aceasta, astfel incat in clipa in care organismul lor va ceda, decesul sa nu fie concomitent, ci la interval de una-doua saptamani. In felul acesta, guvernul britanic va fi supus unei presiuni continue si sperau ca va ceda doleantelor lor. Chinurile lui Bobby Sands sunt infatisate extraordinar de realist, in scene platice, vizuale, pline de duritate, transmitand emotii profunde spectatorului.

Un film mai putin cunoscut publicului larg, pentru ca nu este spectaculos ca actiune, ci se ocupa de aspecte stiute doar de persoanele interesate de istoria recenta din Irlanda de Nord. Insa este apreciat de critici, castigand premiul Camera d’Or la Festivalul de film de la Cannes. Nefiind un film de groaza, totusi nu este recomandat persoanelor slabe de inima, pentru ca realitatile sunt surpinse direct, fara inhibitii, transparent si ofera imagini de soc dintr-o lume pe care o credem umana.

Trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.