E ciudat cum in fiecare an, toamna aduce in Bucuresti cele mai misto evenimente. Fie ca e vorba de concerte, premiera de filme sau nopti albe a muzeelor, toamna vine sa te dezmeticeasca ca lumea cu nenumarate evenimente culturale. In cazul acesta vreau sa va vorbesc despre Kinofest, un festival grozav, care l-am descoperit anu trecut pe cand isi prezenta proiectiile pe peretii etajului 4 ai MNAC-ului. Inca de atunci l-am indragit si nu am lipsit la nicio zi si evident ca nici anul acest nu aveam de gand.
Si era cat pe ce sa nu ma tin de promisiune. In prima zi a festivalului ajung la The Light Cinema, locul unde este gazduit anul acesta, destul de tarziu. Ingrijorata ca am pierdut parti esentiale ale concursului de Fictiune, Floryan, care ajunsese inaintea mea ma linisteste si imi face un rezumat a ceea ce fusese proiectat inainte sa ajung. In prima parte a festivalului nu au venit chiar atat de multi spectatori, dar e lucru normal avand in vedere ca deschiderea era la ora 17:00 intr-o joi si nu oricine are posibilitatea sa vina chiar de atunci. Dupa ora 19:00 a inceput sa se umple sala si era chiar la fix. Curand incepea competitia Avon Movie for Life, cu rolul de a ne vorbi despre cancerul la san si cat de important este depistarea lui la timp.
Daca concursul Fictiune fusese international, Avon Movie for Life fusese adresat numai romanilor, impulsionandu-i sa faca un scurtetraj cu un mesaj cat mai puternic. Eram foarte curioasa de prestatia lor, avand in vedere ca si eu fac filmulete pentru scoala si stiu cat de mare e presiunea si cat de mult este de munca. Scurtmetrajele pentru Avon au fost ok. Unele bune, altele mai putin bune. Ba chiar am avut ocazia sa le dam si note caci toti din sala au primit foi si pixuri pentru a-i judeca pe participanti. Au fost bineinteles multe filme melodramatice in care, asa cum a mentionat Hilke care era si ea prezenta, tipul care pune mana ostentativ pe sanii tipei pare sa fie laitmotivul. Am recunoscut actori din reclame si din telenovele romanesti, am vazut si animatie stop-motion, insa cel care mi-a placut cel mai mult a fost pustiul cu Ziua Sanilor. Un baietel cam timid propune sa existe o zi a sanilor in fiecare 2 a lunii, zi in care femeile sa isi faca controlul, sutienele sa fie mai ieftine si tot asa. El aduce tot felul de scheme si sloganuri si parea atat de convingatoare si simpatica ideea sa incat i-am acordat punctaj maxim.
Dupa concursul Avon s-au reluat filmele din competita Fictiune. Si aici am avut ocazia sa vad cateva lucrari ale unor romani si am fost impresionata de cat de bine realizate erau productile lor. Le urez succes si asptept cu nerabdare sa se anunte in ultima zi castigatorii.
[…] In prima zi a fost concursul de fictiune dar si Avon Movie for Life despre care va vorbeam aici care a cam decalat putin programul. A doua zi, competitia de animatie a tinut pana la ora 1 […]