La Piel Que Habito (2011)

Pedro Almodovar este, fara doar si poate, cel mai bun regizor european al momentului. Si chiar daca o spune o persoana fara o prea bogata cultura cinematografica europeana, probabil imi veti da dreptate dupa ce veti viziona acest film. Daca vreti sa ne certam atunci ne oprim la a-l numi “preferatul meu”. Acest film care, dragii mei, a costat cam cat costa onorariul unor actori de la Hollywood pentru doar 20 de minute dintr-o productie (10 milioane de euro) are poate doar ghinionul sa nu fie produs pentru Statele Unite, pentru ca altfel maine ati fi mers toti sa vedeti atat de asteptatul “The Skin I Live In”.

Antonio Banderas joaca rolul unui chirurg foarte priceput care incearca sa gaseasca un tesut de piele rezistent si perfect. Si pentru acest lucru are nevoie de un “soarece de laborator”, in figura frumoasei Elenei Anaya. Misterios, neglijent si cu acea scanteie spre final, care te va face sa zici “waw”, Almodovar nu plictiseste nicio secunda, creaza o poveste moderna si te tine atent la ecran. Parca ai vrea sa stii despre ce e vorba, sa aflii intriga, inaintea tuturor. Si, la un moment dat, ti se da ocazia sa reusesti.

Almodovar este cunoscut pentru sexualitatea, nuditatea si misterul din filmele sale. Destul de explicit, filmul va arunca pe “masa” de joc si viol, tradare sau suspans, regizorul transformand drama intr-un adevarat thriller. Filmul a avut premiera la Cannes iar, in Romania, in cadrul festivalului de film “Les Film de Cannes a…”, dar nu am apucat sa-l vad in niciuna dintre conjuncturi. La Cannes am preferat sa-i vad pe protagonisti in carne si oase, iar la festivalul din Romania s-au gasit cu greu bilete. L-am vazut insa azi, intr-o sala de cinema plina, la 10.30 dimineata, intr-o zi de lucru. Intr-un moment in care presa si cinefilii romani au spus stop si au facut liniste pentru Almodovar.

Vizionati trailer: