Letters to Juliet (2010)

Mi-e greu sa incadrez acest film in categoria comediilor romantice. Letters to Juliet este cu siguranta un film romantic, dar nu as zice ca e din cale afara de amuzant. Are cateva parti comice, in limita decentei, dar nu atat de amuzante sau ireale incat sa te dea pe spate, insa nici seci. In orice caz, mi-era dor sa vad un film atat de frumos si linistitor ca acesta si sa las la o parte lucrurile serioase si sa visez cu ochii deschisi. Voi ma stiti pe mine. Filmele siropoase nu au ce cauta in agenda mea, insa Letters to Juliet nu e nici genul asta. Spre deosebire de povestea de la care a plecat, cea de fata are un final fericit.

Sophie detinea un post neimportant la New York Times, dar visase dintotdeauna sa ajunga sa publice ceea ce scria in particular. In rest, totul parea sa mearga bine pentru ea: era logodita cu Victor, un tip simpatic si foarte activ, iar impreuna urmau sa deschida un restaurant in oras. Tocmai de aceea pleaca in Italia, mai precis Verona, pentru a discuta cu niste distribuitori, dar si pentru a petrece timp impreuna. Din pacate, Victor nu prea are timp pentru Sophie si devine prea ocupat cu afacerile, lasand-o pe tanara sa umble prin oras. Curand ajunge la presupusa casa a Julietei Capulet, unde sute de fete au lipit scrisori pe pereti in speranta ca Julieta le va da un raspuns la problemele lor. Sophie ramane intrigata de acestea, dar devine si mai curioasa cand vede o femeie care aduna scrisorile. Urmarind-o, Sophie face cunostinta cu secretarele Julietei, un grup de femei care raspundeau la scrisori. Cu Victor in continuare ocupat, Sophie se decide sa le dea o mana de ajutor, dar in timp ce aduna un nou rand de scrisori, gaseste una ce arata diferit de celelalte. Aceasta fusese scrisa cu 50 de ani in urma de catre Claire, care isi parasise iubitul italian si plecase acasa in Londra. Claire nu era sigura ca facuse alegerea potrivita si cerea sfatul Julietei. Sophie se decide sa raspunda scrisorii cu speranta ca nu e prea tarziu, dar nu se astepta sa se trezeasca cu Claire, acum o femeie in varsta si nepotul ei irascibil, Charlie, la usa. Scrisoarea lui Sophie a determinat-o pe Claire sa se intoarca in Italia si sa-si caute iubitul, chiar daca nepotul ei nu era deloc de acord. Cei doi, impreuna cu Sophie, pleaca intr-o calatorie minunata prin Italia, o calatorie ce avea sa duca la descoperiri neasteptate pentru toti.

Amanda Seyfried mi s-a parut cea mai potrivita alegere pentru personajul Sophiei. Mi se pare o actrita simpatica caruia i se potrivesc astfel de roluri. Gael García Bernal a fost, din nou, o alegere isteata. El l-a jucat pe Victor, logodnicul vorbaret si mult prea ocupat al eroinei. Per total, filmul a fost foarte ok. Nu e cazul sa-l ridic in slavi, dar as zice ce e destul de echilibrat, realist, haios si plin de optimism. Sincer, mi-a prins bine sa-l vad si sper ca si voi veti fi de aceeasi parere.