Love Hurts (2009)

0

Chiar aş fi vrut să-ţi recomand o comedie bună! Serios! Eram pregătit să scriu un review captivant, fabulos, care să te determine, imediat, să cauţi acest film şi să-l urmăreşti instantaneu. Însă ce face Barra Grant!? Îmi taie tot entuziasmul. M-a făcut să mă întreb: oare cine i-a dat voie tipei ăsteia să regizeze. Iar în loc să scrie scenarii de film, sunt sigur că ar găsi altceva mai bun de făcut în timpul ei liber.

lovehurts Love Hurts (2009)

Însă, hai să-ţi spun despre ce este vorba. Ei bine, iniţial, avem o familie: una bucată soţ, Ben (Richard E. Grant), una bucată soţie, Amanda (Carrie-Anne Moss) şi una bucată copil, Justin (Johnny Pacar).
După 20 de ani de căsnicie, Amanda îşi dă seama că locul ei nu este în această familie şi se mută cu o bună prietenă, Gloria (Camryn Manheim), lăsându-i pe “băieţi” singuri. Ben se simte pierdut şi se apucă de băutură (cred că Jim Carrey l-ar fi transformat într-un personaj mult mai interesant). Aici intervine fiul său, Justin, care începe să-i dea sfaturi despre cum ar trebui să se comporte pentru a vrăji femeile. În primul rând, îi recomandă o nouă tunsoare! Şi, ca prin minune, două tipe “bune”, o blondă (Jenna Elfman) şi o brună (Janeane Garofalo) nu-şi mai pot lua ochii de la el. (Cred că a sosit timpul să mă tund şi eu!) Numai că Ben tot nu o poate uita pe Amanda.

filmfest28 400 Love Hurts (2009)

Şi pentru că asta nu era de ajuns, Barra mai adaugă o poveste pe fundal: Justin, un tip cu o mulţime de tipe “moarte” după el, se îndrăgosteşte de Valeriya (Olga Fonda), o balerină din Rusia. Şi iată că după ce el l-a învăţat pe tatăl său mai multe despre sex, acum Ben îi dă lecţii fiului despre iubire.

Totul nu pare a fi decât un sit-com prost, lungit fără motiv. Genul acela de seriale, la care auzi râsete izbucnind din boxe, dar tu stai şi te întrebi: băi, oi fi eu prea prost şi n-am înţeles poanta? În plus, Barrei Grant îi lipseşte orice urmă de îndrăzneală. Îi este frică să facă ceva original cu modul în care se mişcă obiectivul camerei, sau în care se succed cadrele. Fiecare scenă este atât de previzibilă încât nu te surprinde cu absolut nimic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.