Magic Mike are toate atributele necesare pentru aţi face o pre-impresie destul de consistentă. Titlul te duce cu gândul la un vibrator, posterul spune clar că mai bine vezi altceva, iar trailerul e deja filmul. Adică, puteţi să vedeţi cele 3 minute ale acestuia şi apoi să bifaţi Magic Mike pe lista filmelor văzute. Ce pierdeţi în restul de 107 minute? Clişee peste clişee, replici scoase din abecedar, multă carne, ăăă, muşchi şi cam atât. Fără o poveste care să susţină cât de cât acţiunea, fără personaje care să fie expresive şi sa-ţi arate mai mult decât un “pretty face”. Desigur, nu putem avea pretenţii de la un film care nu-şi propune să ridice ştacheta. Ar fi fost totuşi interesant să-l facă 3D. Să te simţi chiar ca la striptease.
Asta-i partea în care vă spun sinopsisul filmului. Dacă ar exista aşa ceva. Mike este un tip care-şi duce existenţa din striptease. Seară de seară se dezbracă pe fondul ţipetelor femeilor excitate, iar ziua lucrează la un atelier de tâmplărie şi visează să-şi deschidă propria afacere ca tâmplar. În scenă mai apare Adam (Alex Pettyfer), băiatul timid de 19 ani, pe care Mike îl aruncă în lumea reflectoarelor şi care în scurt timp se transformă într-un macho man teribilist.
Filmul se bazează chiar pe experienţa actorului principal. Da, Channing Tatum înainte să devină actor (cică asta face el) era stripper în Tampa, unde se petrece şi acţiunea filmului. Şi chiar dacă nu ar fi stat el în spatele acestui proiect, tot ar fi avut mari şanse la rolul principal, care necesită un adevărat arsenal de talent actoricesc. Pelicula abundă în superficialitate, prezintă pe alocuri lumea decadentă din spatele acestei meserii, faima care suceşte minţile novicilor, drogurile şi desfrâul. Însă fără să o exploateze prea mult, întrucât trebuie să rămână la statutul de comedie. Sunt introduse şi elementele dramatice cât să ne mai “potolim din râs”, dar Slavă cerului, totul e bine când se termină cu bine. Nu ştim foarte multe despre personaje, acţiunea se întinde pe trei luni, dar ce a fost înainte de asta e nebuloasă. Mike ar avea un vis, dar nu prea e pus în evidenţă, aşa că la final şi uiţi ce îşi doreşte el. În schimb, restul filmului este o cascadă de trupuri (aproape goale), de organe genitale ce se freacă de femei triste şi multe, multe ţipete isterice. Toată lumea e frumoasă, are corpul perfect, însă la capitolul mimică sunt nişte chipuri de lemn, mai ales în ceea ce priveşte prezenţa feminină. Replicile acestora sunt scurte, uneori rămân suspendate în aer, probabil ca să înţeleagă spectatorul subtilitatea acestora şi sunt atât de banale, de genul ce mâncăm, ce vrei să bei etc. De altfel, singurele scene care te ţin cu ochii la ecran sunt cele cu striptease. Şi când lumea nu se dezbracă, filmul e umplut cu imagini neinteresante, cât să se atingă pragul de 2 ore. Matthew McConaughey are rolul de ţăran-stripper şi e teribil de enervant. Totodată, se încearcă o abordare mai complexă a protagonistului cu o scenă în care plânge, dar încă o dată, nu convinge pe nimeni. Apoi, mai e un close-up cu Channing Tatum şi are o privire atât de serioasă şi se forţează să fie atât de profund, încât mă pufneşte râsul. Nu contest talentul lui ca dansator, ştiu că e foarte bun, dar striptease-ul masculin mi se pare penibil. Nu există senzualitate, seducţie, nimic. Sunt doar veşnicele pătrăţele şi smulsul pantalonilor. Mereu şi mereu.
Da, nu e o producţie care îţi face promisiuni, care să te amăgească, dar chiar şi obiectivele sale, de a amuza şi de a încânta audienţa, nu sunt îndeplinite. Publicul, în special cel masculin, priveşte pasiv. Nu e un film de văzut, ci de evitat.
[…] Alte pareri: Simona- Filmetari.com; […]
[…] si dezamageste doar pentru ca tinde sa ofere predici atunci cand nu trebuie. Simona – FilmeTari Magic Mike are toate atributele necesare pentru aţi face o pre-impresie destul de consistentă. […]
Nu am suportat niciodata filmele astea in care pun in trailer cele mai tari faze ca sa te faca sa mergi la film. Iar cand ajungi acolo.. surpriza !
toate turmele au si oi negre…
[…] producţiei sezonului 2 din “The Newsroom”. Ea a putut fi văzută recent în filmele Magic Mike şi The […]
[…] Ben Affleck — Argo Bradley Cooper — Silver Linings Playbook Daniel Day-Lewis — Lincoln Jamie Foxx — Django Unchained Channing Tatum — Magic Mike […]
[…] Alte pareri: Simona- Filmetari.com; […]