Când alegi să intitulezi un film altfel decât ar trebui, ba chiar să pomeneşti numai 1 singura dată numele supereroului pe parcursul lui, mi se pare că te cam joci cu focul. Nu poţi aplica aceeaşi strategie ca şi la Batman. Man of Steel avea cea mai bună carte de vizită pe care poate o să o aibă un film din breasla sa: e cu supereroul copilăriei noastre, deci implicit are un uriaş potenţial de blockbuster, îl are pe Christopher Nolan ca producător (da, aparent e un mare atu), Hans Zimmer orchestrează din nou coloana sonoră (desi nu-i ilustrează măreţia), iar above everything, acţiune nebună. După ce l-am cunoscut pe acest Man of Steel, am realizat că producţia nu are suficientă substanţă sau vreo sclipire care să-l facă memorabil. Totul e doar o extravaganţă de efecte speciale.
Trimis de părinţi pe Pământ după ce planeta sa este distrusă, un băieţel este găsit şi adoptat de o familie simplă din Kansas. Odată cu trecerea timpului, copilul îşi dă seama că deţine puteri supranaturale, pe care oamenii obişnuiţi nu le posedă. Fără a-şi deconspira originile, tânărul Clark Kent încearcă să se integreze printre oameni, însă se simte în permanenţă un străin. Pericolele de pe planeta sa natală, Krypton, îl pândesc şi la vârsta maturităţii, iar el trebuie să salveze omenirea de la distrugere.
Celebra replica devenită tagline It’s a Bird… It’s a Plane…, no, It’s Superman, culmea, nu apare şi în această producţie. Henry Cavill îmbracă un costum de Superman, dar asta nu înseamnă că şi este. În afară de fizicul absolut impecabil(!), Superman doar sparge pereţii, bolboroseşte câteva cuvinte şi în rest, răcneşte din toţi rărunchii. Se simte un Nolan în spatele maşinăriei, iar asta se materializează prin abordarea uşor dark a peliculei, plus răscolirea sentimentelor personajului, care este pus în dificila situaţie de a alege intre ceea ce este moral sau bine pentru umanitate. Faptul că filmul este proiectat 3D la Imax nu spală păcatele pe care producţia le săvârşeşte. Imaginea este mereu nefocalizată, într-un permanent tremurat (există steadicam de vreo 30 de ani, dar filmul ăsta nu ştie) şi nu e în concordanţă cu capacitatea efectelor speciale. Regăsim acţiune de o intensitate nebună, dar povestea şi personajele sunt anemice. Când spui Batman, Spiderman sau Iron Man, te gândeşti automat la nişte actori, cu care să asociezi aceşti supereroi. Când spui Superman, la cine te gândeşti? În mod clar, Henry Cavill nu poate fi răspunsul la această întrebare acum. Producătorii intenţionează să realizeze o franciză, deci mai este timp ca lucrurile să fie puse cap la cap.
Vizionati trailer:
Asta nu este SUperman-ul pe care il stim. Este un prequel pentru Superman pe care il stim. Overall, e o distarctie amxima pentru amatorii genului si fanii personajului. Nu e rau filmul, dar se putea si mai bine. Ramane sa vedem ce urmeaza.
Din ce in ce mai multa lume zice ca n-are substanta. E posibil, pentru ca si trailerele sugerau prea multa actiune si prea putin dialog. Superman asta nou, se pare ca e mai tacut. Eu ajung diseara la el si sincer ma bucur ca au scos replica aia idioata cu ” It’s a Bird… It’s a Plane…, no, It’s Superman”. E prea copilaraosa si merge la desene animate sau la serialele cu acelasi erou.
Abia astept sa vad filmul. Chiar nu mi-l pot imagina pe Henry Cavill ca si Supe… Man of Steel, asta dupa ce l-am vazut in Dinastia Tudorilor – dar sunt foaaarte curioasa! 😀
Dialogurile sunt superficiale, chiar si pentru un film cu supereroi.
Fizicul sau este formidabil, ce-i drept, dar tot nu mi se pare o intruchipare completa a lui Superman. 😛
[…] Au mai scris despre Man of Steel: Angela, Blog de cinema si FilmeTari […]
Nu mi se pare relevant deloc faptul ca nu i se spune numele decat odata sau ca tagglineul celebru lipseste. In film il vedem pe Superman la origini, problemele existentiale cu care se lupta, lipsa de incredere in oameni, frica de a nu fi acceptat, lupta continua intre dorinta de a se integra si nevoia de a salva pe cei aflati in pericol. Mi s-a parut ca acest super erou este cat se poate de uman, lucru bine ilustrat avand in vedere cat accent se pune pe nevoie lui Clark de a fii un om obisnuit. E normal sa ii se dea un nume de super erou abia spre finalul filmului, cand isi face in sfarsit curaj sa se afiseze in fata lumii. El devine Superman si tagglineul apare in momentul in care lumea deja stie cine e. Asadar, sa dai judeci acest film, care clar s-a dorit sa fie cat mai uman si logic, dupa aceste doua criterii este o greseala.
Recunosc totusi ca actiunea a fost haotica. Clar sunt multe fatete ale povestii care au fost spuse rapid, in putin timp (desi filmul are aproape 3 ore).
Dintre toate filmele care il au ca erou pe Superman, acesta mi se pare a fi singurul care sa se ridice (ba chiar sa-l depaseasca uneori) pe cel din 1978.