Napoleon Dynamite (2004)

3

Nici nu stiu de unde sa incep cand vine vorba de un film ca Napoleon Dynamite. Este unul din cele mai bizare filme pe care le-am vazut si nu prea am cu ce sa-l compar. Putea foarte bine sa fie un desen animat, caci cele petrecute in film sunt situatii tipice in desenele la care ne uitam cand eram mici (sau inca ne uitam). Am mai facut astfel de comparatii in trecut si am mai avut de a face cu personaje mai mult decat stereotipice si caricaturale, dar asta e prea de tot.

napoleon Napoleon Dynamite (2004)

Napoleon este tocilarul suprem. Si cred ca poza de mai sus spune totul. El locuieste cu fratele sau mai mare Kip, bunica lor pasionata de sporturi extreme si animalul lor de casa, o lama. Nu as putea spune cu certitudine in ce an e plasata actiunea. Dar avand in vedere hainele personajelor, muzica din film si abundenta generala de kitsch, as zice ca undeva in anii 80. Accidentul neasteptat al bunicii il determina pe unchiul Rico sa-si faca aparitia in casa celor doi frati. Cu toate ca acesta fusese jucator de rugby in trecut, si el este la fel de fraier ca nepotii sai. Rico si Kip pun la cale o afacere de vanzari din usa in usa pentru a strange bani. Kip vroia sa o aduca in oras pe iubita sa, o tipa cu care vorbea pe internet, iar Rico dorea sa-si cumpere o masina a timpului. Intre timp, Napoleon isi face noi prieteni la scoala: Pedro, venit din Mexic si singurul baiat din liceu care avea mustata, si Deb, o fata timida si tacuta care facea fotografii si confectiona brelocuri.

napoleon dynamite 8 Napoleon Dynamite (2004)

Cam acestea sunt personajele din film: bizare, stereotipice, exagerate dar unice. Filmul nu are un plot anume, ci doar urmareste protagonistii in ale lor intamplari. Iar totul este imbibat in absurd si ridicol. Nu exista niciun un lucru sau personaj care sa nu fie kitschos si aiurea. Dar tocmai asta e farmecul lui Napoleon Dynamite. Regizorul Jared Hess a stiut exact ce face cu aceasta productie si a dus-o pana la capat cu succes.

Si apropo de succes, era greu de zis ce parere va avea publicul despre film. Fie il iubesti, fie il urasti. Cale de mijloc nu exista. Din fericire, Napoleon Dynamite a fost foarte apreciat, atat incat orasul Preston din Idaho, unde a fost filmat, a devenit o atractie turistica. Ba chiar se tine un festival in cinstea filmului acolo, in fiecare vara. Filmul a devenit un cult movie in scurta vreme, iar Napoleon, un soi de idol. In orice caz, Napoleon Dynamite este un omagiu adus tocilarilor de pretutindeni. Nu are vreun mesaj aparte si nu ofera nicio revelatie in final, dar are o morala: ramai tu insuti no matter what.

3 COMENTARII

  1. Un film facut pe principiul “hai sa ne adunam sa facem nimic”.Mare pacaleala mi-ati tras cu nota.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.