Poliţist, adjectiv a fost desemnat cel mai bun film românesc al anului 2009 în cadrul premiilor Gopo, care răsplătesc excelenţa în cinematografia autohtonă. Producţia regizată de Corneliu Porumboiu a luat şae premii, printre care cele pentru regie, film, scenariu.
Marele învins a fost Cea mai fericită fată din lume care nu a luat nici un premiu din 11 nominalizări.
De asemenea, a fost adus un omagiu personalităţilor din cinematografia românească dispărute în 2009: Paul Barbăneagră, Marius Pepino, Ruxandra Bucescu, Florin Bogardo, Marius Ionescu, Cătălina Murgea, Valeriu Lazarov, Nicu Constantin, Ion Cojar, Marga Barbu, Gheorghe Dinică.
Au mai fost premiaţi Draga Olteanu Matei şi scenaristul Dumitru Cărăbăţ pentru întreaga activitate şi Andreea Boşneag – tânără speranţă a anului 2009.
Lista câştigătorilor o puteţi vedea mai jos. Învingătorii sunt subliniaţi.
Cel mai bun film de lung metraj
Cea mai fericită fată din lume
Concertul
Cea mai bună regie
Adrian Sitaru – Pescuit sportiv
Corneliu Porumboiu – Poliţist, adjectiv
Radu Jude – Cea mai fericită fată din lume
Radu Mihăileanu – Concertul
Cel mai bun scenariu
Anca Damian – Întâlniri încrucişate
Augustina Stanciu, Radu Jude – Cea mai fericită fată din lume
Corneliu Porumboiu – Poliţist, adjectiv
Ileana Muntean, Mircea Stăiculescu, Andrei Gruzsniczki – Cealaltă Irina
Radu Mihăileanu, Alain-Michel Blanc – Concertul
Cel mai bun actor într-un rol principal
Adrian Titieni – pentru rolul Mihai din filmul Pescuit Sportiv
Andi Vasluianu – pentru rolul Aurel Jianu din filmul Cealaltă Irina
Dragoş Bucur – pentru rolul Cristi din filmul Poliţist, adjectiv
Florin Piersic Jr. – pentru rolul Curzio Malaparte din filmul Călătoria lui Gruber
Valentin Popescu – pentru rolul Avram din filmul Cele ce plutesc
Cea mai bună actriţă într-un rol principal
Andreea Boşneag – pentru rolul Delia Frăţilă din filmul Cea mai fericită fată din lume
Hilda Péter – pentru rolul Katalin Varga din filmul Katalin Varga
Olimpia Melinte – pentru rolul Magda din filmul Cele ce plutesc
Maria Dinulescu – pentru rolul Ana-Violeta din filmul Pescuit sportiv
Monica Bârlădeanu – pentru rolul Francesca din filmul Francesca.
Cel mai bun actor într-un rol secundar
Doru Ana – pentru rolul Nicu din filmul Cealaltă Irina
Radu Iacoban – pentru rolul Bughi din filmul Amintiri din Epoca de Aur
Tibor Pálfy – pentru rolul Antal Borlan din filmul Katalin Varga
Vasile Muraru – pentru rolul dl. Frăţilă din filmul Cea mai fericită fată din lume
Vlad Ivanov – pentru rolul Anghelache din filmul Poliţist, Adjectiv
Cea mai bună actriţă într-un rol secundar
Diana Cavallioti – pentru rolul Ana din filmul Întâlniri încrucişate
Luminiţa Gheorghiu – pentru rolul Ana din filmul Francesca
Tania Popa – pentru rolul Camelia din filmul Amintiri din Epoca de Aur
Violeta Haret-Popa – Pentru rolul Doamna Frăţilă din filmul Cea mai fericită fată din lume
Cea mai bună imagine
Dan Alexandru – Cele ce plutesc
Dinu Tănase – Călătoria lui Gruber
Marius Panduru – Poliţist, adjectiv
Márk Györi – Katalin Varga
Vivi Drăgan Vasile – Cealaltă Irina
Cel mai bun montaj
Adrian Sitaru – Pescuit Sportiv
Cătălin f. Cristuţiu – Cea mai fericită fată din lume
Ludo Troch – Concertul
Mátyás Fekete – Katalin Varga
Roxana Szel – Poliţist, adjectiv
Cel mai bun sunet
Constantin Fleancu – Cea mai fericită fată din lume
Dana Bunescu, Cristinel Şirli – Amintiri din Epoca de Aur
Györgi Kovács, Gábor Erdélyi, Tamás Székely – Katalin Varga
Sebastian Zsemlye, Chris Mike Sugar, Alexandru Dragomir – Amintiri din Epoca de Aur
Cea mai bună muzică originală
Armand Amar – Concertul
Hanno Höfer, Laco Jimi – Amintiri din Epoca de Aur
Pessi Levanto – Întâlniri încrucişate
Steven Stapleton, Geoff Cox – Katalin Varga
Cea mai bună scenografie
Cezara Armaşu, Mihaela Poenaru, Dana Istrate, Simona Pădureţu – Amintiri din Epoca de Aur
Cristian Niculescu – Concertul
Florin Gabrea – Călătoria lui Gruber
Mihaela Poenaru – Poliţist, adjectiv
Mihai Dorobanţu – Cele ce plutesc
Cele mai bune costume
Augustina Stanciu – Cea mai fericită fată din lume
Giorgiana Bostan – Poliţist, adjectiv
Svetlana Mihăilescu – Călătoria lui Gruber
Viorica Petrovici – Concertul
Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură (lung metraj)
Michelle Constantinides, Dana Busoiu, Catherine Crassac, Adelina Popa – Concertul
Dana Roşeanu – Cea mai fericită fată din lume
Maria Andreescu, Domnica Sava – Weekend cu mama
Maria Andreescu, Lidia Ivanov – Cele ce plutesc
Cel mai bun film documentar
Copiii uraniului
Drumul păsărilor
Cel mai bun film de scurt metraj
Zgomot alb
Cel mai bun film european al anului
Le Silence de Lorna
Un conte de Noel
Il y a longtemps que je t’aime
[…] cateva glume… o parte i-au iesit. Pe rand au urmat categoriile. Castigatorii ii stiti deja (Cinefilul a avut grija sa ii scrie inaintea mea). Citeam pe twitter, mesajele lui saramon care spunea ceva de genul ca s-a facut o Gala pentru 4 […]