Cu toate că, atunci când vine vorba de comediile produse la Hollywood, devin sceptică în privinţa calităţii acestora, am ales astăzi să vă prezent trailerul unei astfel de producţii care ar părea promiţătoare. În plus, am putut fi plăcut surprinsă anul acesta cu “The Hangover” aşa că mi-a revenit un oarecare optimism în ceea ce priveşte comediile. Mai ales că, la prima vedere, “Grown Ups” ar avea şi cu ce: Adam Sandler, Rob Schneider, Chris Rock, Kevin James şi David Spade. Cam aceştia ar fi toţi actorii de comedie aduşi laolaltă într-un singur film. Cărora li se alătură: Salma Hayek, Steve Buscemi, Maria Bello, Maya Rudolph şi Gary Busey. Vă spun eu, toţi sunt actori cunoscuţi. Apoi ar fi şi povestea: la 30 de ani după absolvire, cinci prieteni vechi se reunesc în weekend pentru a sărbători “Ziua Independenţei”. Interesant, nu? Mai multe vedeţi în trailer. Iar în final, “Grown Ups” este regizat de Dennis Dugan, din al cărui portofoliu fac parte filme ca: You Don’t Mess with the Zohan, I Now Pronounce You Chuck & Larry, The Benchwarmers, National Security, Saving Silverman, Big Daddy, Beverly Hills Ninja, Happy Gilmore şi Parenthood. Scenariul a fost scris de Tim Herlihy (Bedtime Stories, Mr. Deeds) şi Adam Sandler. Pelicula va fi lansată în cinematografe vara viitoare, pe 25 iunie.
Vizionati trailer:
[…] de-a doua noutate imagistica vine din partea lui “Grown Ups”, articol in care Ankha va prezenta de asemenea un teaser-trailer al noului film in care Adam Sandler isi […]
[…] Are 27 de ani si a mai avut cateva aparitii neimportante in seriale sau filme de lung metraj. Joaca un rol secundar si in “Grown Ups“-ul cu Adam Sandler, Kevin James, Rob Schneider si Chris Rock. Trailerul aici. […]