După succesul pe care l-a înregistrat “Transformers 2“, câţiva băieţi deştepţi de la Hollywood s-au gândit că o adaptare după celebrele desene “Voltron” va fi la fel de bine primită. Charles Roven (“The Dark Knight”), Richard Suckle (“The International”) şi Steve Alexander vor fi producătorii acestui film. După mai bine de 7 ani de când s-a pus problema realizării acestui film, timp în care s-au vehiculat o grămadă de variante în ceea ce priveşte bugetul, data apariţiei, numele regizorului etc, se pare că în sfârşit lucrurile par să evolueze.
Pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba, “Voltron” a fost o serie de desene animate japoneze, foarte populară prin anii 80, în care personajele principale erau nişte lei-roboţi. Aceştia erau controlaţi de cinci tineri eroi care luptau împotriva regelui Zarkon ce dorea să le distrugă planeta. În cele mai dificile bătălii cei cinci se combinau şi formau cel mai mare şi mai puternic robot. Băieţii cu siguranţă trebuie să îşi amintească 😀
Cu toate că încă nu se cunosc prea multe detalii şi nu este sigur că proiectul va avea o finalitate, nu este greu de anticipat că există şanse ca “Voltron” să depăşească succesul obţinut de “Transformers”. Sau, cel puţin, va deveni unul din cele mai aşteptate filme aflate în producţie. Voi ce credeţi?
P.S. Mai jos am pus un filmuleţ pentru cei care nu cunosc desenele.
da,da, imi amintesc, am vazut aceste desene cand eram mica si mi-au placut mult.chiar nu mai stiam cum se numeau …..super
Daca veneai la Desene Tweet Meet te uitai si la Voltron si participai la discutiile legate de acest film. 😛
Dom’le eu am niste super amintiri legate de Voltron … si foarte putine amintiri legate de Transformers.
Faptul ca dupa un Transformers slab au facut unul (in opinia mea) si mai slab spune multe.
Asadar, ma bucura mult ca am asteptari mai mari de la Voltron si sper sa fie un film de calitate.
M-as uita fie si doar sa vad cum din cinci chestii separate apare Voltron.
Bine, recunosc, e putin ilogic tot mecanismul ala (de ce mai e nevoie si de partile separate daca intregul e atat de bun?), dar merita vazut (sper).