Bine, nu a fost o întâlnire din-aia planificată, să ne-nţelegem, însă zilele în care cei doi au decis să se arate la chip coincid. Pentru început, îl avem pe Spiderman, cel din cinematografe. Nu, n-a mai fost să fie Tobey Maguire, dar asta ştiaţi deja, ci Andrew Garfield (recent văzut prin “The Social Network”). “Untitled Spider-Man Reboot”, căci acesta este titlul viitorului sequel, va fi regizat de Marc Webb (“500 Days of Summer”) şi îi mai aduce la joacă şi pe următorii: Emma Stone, Rhys Ifans, Martin Sheen, Sally Field, Denis Leary, Irrfan Khan, Campbell Scott, Annie Parisse, Julianne Nicholson şi C. Thomas Howell. Lansarea oficială este anunţata pentru data de 3 iulie 2012. Fetelor, ce ziceţi, are mutră micul Garfield de supererou? 😀 Bineînţeles, judecând după poza de mai jos:
Cel de-al doilea, nu mai urât ori lipsit de importanţă, este Captain America. De aceasta dată, în persoana lui Chris Evans. Acesta va interpreta rolul lui Steve Rogers, a.k.a. Captain America, al producţiei “Captain America: The First Avenger” pe care o aşteptăm în cinematografe din 22 iulie anul acesta.