[Cannes 2009] Ce rămâne după?

Cu ce rămânem după cea de-a 62 ediţie a Festivalului de Film de la Cannes ? În primul rând, avem o nouă confirmare că vârfurile cinematografiei româneşti se pot bate cu succes la cel mai înalt nivel. Corneliu Porumboiu aduce din nou premii filmului românesc, dar asta nu înseamnă că cinematografia noastră este tot acolo. Avem regizori extrem de talentaşi, filme de calitate recunoscute la marile festivaluri ale lumii, nu doar la Cannes, dar restul producţiilor autohtone sunt sub orice critică, nu trec clasa.. E adevărat nu trebuie să avem doar filme de artă sau pe acolo, dar la noi lipsesc producţiile medii: ori e foarte bun, ori e foarte prost.

În al doilea rând, filmul despre care s-a vorbit cel mai mult la această ediţie a Cannes-ului a fost Antichrist al lui Lars Von Trier. Hulit, înjurat, ironizat de majoritatea criticilor, Antichrist a fost pe buzele tuturor şi cred că a făcut multă lume curioasă care va merge să-l vadă în cinematografe. Până la urmă, orice reclamă, bună sau rea, este tot o reclamă.

În al treilea rând, juriul festivalului nu a vrut să supere pe nimeni şi a dat premii la toată lumea, reuşind să atragă, pe alocuri, mânia criticilor de specialitate din străinătate.

Aproape unanim, Un Prophete de Jacques Audiard a fost socotit cel mai bun film din cadrul festivalului. De ce nu a luat Palme d’Or-ul în acest caz ? Pentru că anul trecut a câştigat Laurent Cantet cu Entre les murs şi cei din juriu s-au gândit că nu merge ca acest trofeu să meargă tot la un francez doi ani la rând. Prin urmare, Un Prophete a primit marele premiu al juriului, iar Palme d’Or a plecat la austriacul Michael Haneke pentru (Das weiße Band) The White Ribbon.

Antichrist nu a plecat cu mâna goală. Juriul a răsplătit-o pe Charlotte Gainsbourg cu premiul pentru cea mai bună interpretare feminină. Nici filmul lui Tarantino nu a fost uitat. Christoph Waltz a primit premiul pentru cea mai bună interpretare pentru rolul din Inglorious Basterds. Criticii au strâmbat din nas atunci când au aflat că Brillante Mendoza a luat trofeul destinat celui mai bun regizor pentru Kinatay, în condiţiile în care specialiştii l-au desfiinţat şi l-au desemnat printre cele mai slabe producţii ale acestei ediţii. Cam tot pe acolo a fost şi Spring Fever de Lou Ye, dar a fost distins cu premiul pentru cel mai bun scenariu. Până la urmă nu cred că a fost cineva care a plecat supărat de la Cannes, mă refer dintre cei care au participat.

Acum rămâne să vedem câte din filmele prezentate în competiţie la această ediţie a Festivalului de la Cannes vor ajunge în cinematografele româneşti. Nu foarte multe sunt convins, probabil câştigătorul şi producţiile regizorilor mai comerciali. De altfel, una dintre acestea va avea premiera în ţara noastră la începutul lui septembrie: este vorba de Inglorious Basterds. Restul ar putea fi văzute în cadrul celor 5-6 festivaluri de film din România, dacă va avea cineva inspiraţia să le aducă şi aici.