Probabil că acest film ar fi avut premiera mondială la Cannes în acest an dacă nu ar fi fost declarațiile lui Lars von Trier de acum trei ani despre Hitler și naziști care i-au determinat pe organizatorii să-l declare persona non-grata și să-i interzică participarea la acest festival. În aceste condiții, filmul a avut premiera în Danemarca pe 25 decembrie 2013, urmând ca în acest an să fie prezentat în cât mai multe țări, România fiind printre primele în care este adus, în orice caz înaintea SUA și a Marii Britanii. Filmul are două versiuni, una de patru ore și cealaltă de șase. Pentru că era imposibil să aduci pe cineva în cinematografe la un film de patru ore, producătorii au împărțit această versiune în două volume, cel de-al doilea fiind lansat la o distanță de câteva săptămâni față de primul. Versiunea completă va putea fi vizionată în luna februarie la Festivalul de Film de la Berlin, în afara competiției. Ceea ce vedem în cinematografe este o variantă care are acordul regizorului, dar nu a fost editată de acesta, suntem avertizați de la începutul filmului.
Joe (Charlotte Gainsbourg) este găsită pe stradă de către Seligman (Stellan Skarsgard) la scurt timp după ce fusese agresată. Bărbatul se oferă să cheme poliția, ambulanța, dar femeia îi spune că nu dorește acest lucru. Ea acceptă însă un ceai din partea lui Seligman și îl însoțește în apartamentul său. Pentru a înțelege cum a ajuns în acea situație, ea îi spune că trebuie să-i povestească mai multe momente esențiale din viața ei, care se confundă și cu viața ei sexuală: de la dezvirginarea care a semănat mai mult cu un viol, până la întrecerea sexuală cu o prietenă vizavi de numărul de parteneri sexuali în timpul unei curse cu trenul sau modul cum reușea să gestioneze bărbații din viața ei. De asemenea, un capitol aparte îl reprezintă relația cu tatăl său (Christian Slater), una extrem de emoționantă.
Seligman nu critică acest comportament al femeii, pare că îi înțelege perfect stările, o încurajează să povestească în continuare, iar discuțiile dintre cei doi alunecă pe diverse subiecte cum ar fi pescuitul la muscă, șirul lui Fibonacci, Bach sau polifonia.
Cam toată promovarea filmului a fost axată pe sex. Și într-adevăr avem parte cam de toate tipurile de sex în scene cât se poate de explicite. De altfel pentru realizarea acestor secvențe actorii au avut nevoie de dubluri porno. Am perceput sexul din acest film ca pe ceva mecanic, fără pasiune, iar explicația poate veni chiar dintr-o replică a unuia dintre personaje: “ingredientul secret al sexului este dragostea”. Iar dragostea cam lipsește.
Rolul lui Joe din tinerețe, până la vârsta de 31 de ani, este jucat de Stacy Martin, o actriță debutantă, care vine în cinematografie din modelling, dar care arată suficient talent și dezinhibare, achitându-se impecabil de acest rol dificil. De altfel, cred că rolul ei s-a cam terminat în acest film, iar în partea a doua o vom vedea doar pe Charlotte Gainsbourg, Joe la maturitate.
Filmul este alcătuit din opt capitole, primele cinci le puteți vedea în prima parte, iar celelalte trei în volumul 2. Capitolele nu prea semănă între ele ca mod de realizare, unul este alb negru, în altul ritmul de montaj este mai alert și povestea este transpusă în mod diferit pe ecran. Sunt secvențe senzaționale, altele nu chiar atât de reușite, dar per total Nymphomaniac: Volume 1 este o producție interesantă, care nu trebuie ratată, cu mențiunea că nu este chiar pentru toată lumea, nu mă refer neapărat la minori, ci și la cei care nu sunt obișnuiți cu stilul lui Lars von Trier.
Nymphomaniac Vol 2 intră în România pe 7 februarie.
Vizionați trailer:
