Nymphomaniac: Volume 2 (2014)

A doua parte din filmul ”porno” al lui Von Trier tinde spre o abordare mult mai dark a vieții lui Joe ( Charlotte Gainsbourg). Dacă în primul volum Von Trier chiar își permite să aducă o nuanță de umor și să facă mișto, construind scene memorabile (cea cu doamna H.), în volumul 2 se simt deja tonuri din Melancholia și un puternic deja vu pentru Antichrist, pe care regizorul se asigură că o să-l avem (deși eu aș fi preferat să nu). Ba chiar mi se părea că nu-l recunosc pe Von Trier în prima parte, unde îți permiți să râzi și în hohote, dar în a doua se manifestă mult mai intens sentimentul de depresie și boala pe care o are protagonista.

Filmul continuă în aceeași manieră poetică, Joe își face confidențe lui Seligman și de data asta alege la întâmplare (aparent) obiecte din cameră și apoi le asociază cu anumite capitole din viața ei. Prima parte este plină de analogii, aparent ciudate, dar care sunt bine argumentate și au un farmec aparte în construcția poveștii, însă în volumul 2 analogiile se răresc și Seligman pare mai ”rațional” în privința replicilor sale. Joe trece printr-o perioadă în care își pierde pofta sexuală, iar asta o face neputincioasă și disperată s-o recapete (”I cant feel anything”). Treptat, îi povestește lui Seligman și ultimele întâmplări ajungând până în prezent, când el o găsește întinsă pe asfalt. Pe măsură ce povestea înaintează, filmul devine tot mai trist. Nu știi dacă se empatizezi până la capăt cu protagonista pentru alegerile pe care le face, dar o urmă de empatie tot vei avea spre final.

”Fill all my holes” e un laitmotiv. Și nu e despre relația gură-vagin-anus, e o metaforă menită să sublinieze neîmplinirea sufletească a protagonistei, singurătatea pe care o poartă, dar și dependența acesteia față de sex. Nu ajunge să cunoască pe deplin ingredientul secret al sexului, și anume dragostea, ci mai degrabă eșecul ei. Dependența de sex devine extremă, Joe se implică într-un menage a trois cu necunoscuți, descoperă lesbianismul și plăcerea dureroasă pe care o oferă sado-masochismul. Spre deosebire de partea întai, scenele de sex sunt mai puține, iar accentul cade pe boala și pe degradarea ce-i urmează. E o boală pe care Joe o conștientizează și o acceptă, refuză să se numească ”dependentă de sex” și afirmă cu tărie că ea este o ”nimfomană”.

Finalul nu este pe placul meu. Se termină subit și e neașteptat, surprinzător, aș zice. Von Trier e diabolic, mi se pare că distruge un personaj bine construit, inocent (țineți minte cuvântul ăsta) și că twistul e făcut de dragul de a exista unul. Pe de o parte, se poate înțelege ce a făcut regizorul, tocmai ca să susțină ideea că nimeni nu e pur, nici măcar copiii și că viețile noastre sunt guvernate de sexualitate. Von Trier te învață cum să privești filmul prin intermediul unui personaj. Când Joe îi spune că nu mai sunt obiecte în cameră prin care să-și numească capitolele, Seligman îi spune că tot ce trebuie să facă e să privească lucrurile din alt unghi. Sfatul meu să priviți Nymphomaniac și din alt unghi. Partea a doua nu se urcă la așteptările mele, dar rămâne musai de văzut pentru voi. Nu mergeți să-l vedeți pentru sex, e mai mult de atât. Mult mai mult.

Vizionati trailer: