Părerile despre acest film pot fi împărțite între cei care au văzut filmul coreean original și cei care îl văd pe acesta cu ochi proaspeți. Deși nu este o replică ieftină americană a filmului lui Chan-wook Park, ci mai degrabă o reinventare a sa, acesta nu reușește performanța celui dintâi. Spike Lee nu este la primul său rodeo, având un portofoliu impresionant de filme reușite (25th Hour, Inside Man, Malcolm X), așa că un nou film nu poate decât să îți stârnească curiozitatea.
După 20 de ani de captivitate, Joe Doucett (Josh Brolin) este eliberat. Acesta află însă ca are la dispoziție numai 5 zile pentru a afla identitatea omului din spatele răpirii sale. Doucett pornește în căutarea acestuia, iar drumul îl conduce către o tânără asistentă socială (Elizabeth Olsen) care ar putea să-l ajute. Deși aflat în libertate, Doucett este în continuare manipulat în secret de același om.
Oldboy primește puncte în plus pentru că nu încearcă să imite originalul. De asemenea, distribuția face o treabă bună în reinventarea personajelor și a dramelor acestora. Josh Brolin este convingător în pielea omului care caută răzbunare împotriva celui care l-a ținut captiv timp de 20 de ani. Samuel L. Jackson este același actor pe care-l știm și-l iubim iar Elizabeth Olsen este singura din familia ei care știe să joace. Ce trage filmul în jos este personajul său negativ, dezamăgitor în rolul său antagonic. Un alt mare minus constă în lipsa substanței din scenariu și a întorsăturii dramatice de la final. Oricât de captivant ar fi pe moment, la o inspecție amănunțită, Oldboy nu va rămâne în istorie decât ca un thirller de mâna a doua. Premiera în România va fi pe 29 septembrie.
Vizionați trailer: