Regizorul Nicolas Winding Refn continuă aici colaborarea cu Ryan Gosling de la Drive și cred că din acest motiv multă lume se aștepta ca Only God Forgives să fie un al doilea Drive. Filmul promitea să fie unul foarte interesant. Avea multe atuuri, printre care un regizor talent, un actor principal, aflat poate în cea mai bună perioadă a carierei sale, un titlu atrăgător, iar nominalizarea la ediția din acest an a Festivalului de Film de la Cannes nu făcea decât să confirme că ne aflăm în fața unei pelicule de top. Așadar, așteptările erau ridicate. Eu speram să fie măcar la același nivel cu Drive, dar nu mi s-a părut a fi. Să zicem că este doar diferit.
Julian (Ryan Gosling) și fratele său, Billy, conduc un club de box în Bangkok. Într-o seară, Billy violează și apoi ucide o fată de 16 ani, după care este omorât la rândul său. Mama celor doi, Crystal, interpretată de Kristin Scott Thomas, vine în Bangkok cu două planuri: să-l îngroape pe Billy și să răzbune moartea acestuia. Când își dă seama că Julian nu are de gând să o ajute cu cel de-al doilea plan, ea caută alte persoane dispuse să ducă până la capăt acest demers. Dar lucrurile nu merg conform planului, iar Crystal se transformă din vânător în vânat. Singura ei șansă ar fi Julian, dar nici măcar ea nu crede că acesta se va implica, având în vedere relațiile tensionate dintre ei.
Două lucruri mi-au plăcut la acest film. Primul îl reprezintă imaginea. Modul în care sunt realizate cadrele, felul în care jonglează cu lumina, cu umbrele și culorile, toate acestea amintindu-mi de Kar Wai Wong și ale sale In the Mood for Love și 2046. Al doilea lucru bun al filmului este Kristin Scott Thomas, remarcabilă intrepretare. Punctele slabe ale lui Only God Forgives sunt scenariul (povestea este una de mediu metraj, dar regizorul o lungește spre 90 de minute și timpul trece foarte greu), dialogurile (aproape că nu există), interpretările celorlalți actori, în frunte cu Ryan Gosling, cel mult banale (dar nici partitura nu îi ajută foarte mult). Nu m-a deranjat că filmul este violent, dar parcă uneori a fost cam mult și am în minte cel puțin o scenă la care mi se pare că regizorul a exagerat un pic. Acum depinde de gusturi, unora s-ar putea să le placă. Filmul, nu violența excesivă.
Vizionați trailer: