După prima jumătate de oră, mi-am zis că am să critic rău de tot acest film. După ce l-am terminat de văzut m-am răzgândit. Mi-am zis că, în ciuda aparenţelor, nu a fost chiar atât de slab. Câteva momente mişto şi o idee pe care nu am mai întâlnit-o până acum, în genul ăsta de filme, au fost de ajuns ca să nu cataloghez producţia drept una patetică. Când i-am citit descrierea, m-am gândit că iar o să am de-a face cu un thriller, ce se vrea horror doar pentru că are inserate nişte elemente supranaturale (gen strigoi, fantome, blesteme, faze din astea). La ce altceva să mă aştept când citesc că o fetiţă de 9 ani nu este ceea ce pare. Iar ideea că aceasta ar putea fi un criminal în serie, e puţin probabilă.
Şi cum, originalitatea nu e chiar punctul forte al acestor tip de producţii, un element supranatural trebuia să existe. Asta dacă nu ai fost suficient de deştept să găseşti un subterfugiu.
Eh, aici am întâlnit acel subterfugiu şi am rămas plăcut surprinsă de idee. E chiar realistă, şi cu asta cred că am spus suficient. Deci, avem o familie: părinţii, Kate şi John Coleman şi doi copii, Daniel şi Max (e tipă). După ce Kate pierde o sarcină, hotărâşte, împreună cu soţul său, să adopte un copil orfan. Astfel, în viaţa lor intră Esther, o fetiţă de 9 ani, cu un chip angelic, bine-crescută, deşteaptă şi mult prea matură pentru vârsta ei. Numai că “fetiţa” se dovedeşte a fi o “total bitch”, ca să zic aşa. Şi de aici lucrurile încep să o ia razna.
Îmi amintesc că la una din scene m-a pufnit râsul îngrozitor. Esther îi surprinde pe Kate şi John într-o postură nu tocmai decentă :D. A doua zi, Kate decide să discute cu ea despre ce văzuse seara trecută. Începe să îi explice, pe un ton încurcat, că astfel de lucruri sunt normale deoarece, atunci când doi adulţi se iubesc, aceştia vor să îşi exprime iubirea şi să îşi arate unul altuia ce simt. Esther se întoarce şi, cu cea mai senină şi nepăsătoare faţă, îi spune: “I know. They fuck.” Kate face ochii mari, iar eu mi-am zis că aceasta e cea mai tare fază din tot filmul.
Cam astea ar fi lucrurile bune. La capitolul “minusuri” aş preciza durata prea mare (123 de minute), din pricina căreia am avut impresia că totul se desfăşoară în slow-motion şi m-am plictisit enorm şi aveam impresia că totul se desfăşoară în slow-motion. De tipa din rolul principal, Isabelle Fuhrman, mi-a plăcut. A jucat surprinzător de bine, iar modul în care a încercat să imite accentul rusesc mi s-a părut destul de reuşit. Totuşi, nu l-aş recomanda. Parcă nu merită atâta vreme de pierdut.
Vizionati trailer:
si…presupun ca l-ai vazut fara sutitrate..ca nu e p net(nu a aparut inca)
@Lola da, asa e :D, dar eu mai mereu vad filmele fara subtitrare. cel putin pe cele in engleza. asa ca nici nu m-am deranjat sa caut pe net. e destul de nou, probabil de aceea nu a aparut inca 😀
aseara l-am vazut si am gasit si subtitrare pe regielive 😀
foarte misto, ma asteptam sa fie ceva cu fantome sau copila sa fie posedata, dar in final cand am aflat povestea ei am ramas wow. m-as surprins placut pt un film de genul asta. minus: cam lung. eram curioasa sa aflu care-i spilu si parca nu se mai termina odata.
[…] un nou criminal în serie, interpretat de actorul american Peter Sarsgaard (Boys Don’t Cry, Orphan, Green Lantern). Dar, spre deosebire de alte seriale dramatice care prezintă talentele unor […]