Our Grand Despair (2011)

Our Grand Despair este un film turcesc care a fost nominalizat la ediția din acest an a Festivalului de Film de la Berlin. Nu a câștigat niciun premiu în Germania, a luat două distincții la un festival din Istanbul și mai are o nominalizare la Oslo. Este prima producție din Turcia pe care o vizionez și cred că printre puținele din această țară care intră în cinematografelor noastre. Mi-aș dori să văd pe ecrane cât mai multe producții europene, dar știu că nimeni nu riscă pentru că au un public redus. Totuși, parcă lucrurile încep să se mai miște pentru că am mai văzut în acest an două filme din Serbia, la Cityplex Constanța, este vorba de White White World și de Tilva Ros. Și mai aștept și alte filme non-americane.

Ender și Cetin, doi foarte buni prieteni, locuiesc împreună într-un apartament din Ankara. Viața lor liniștită este dată peste cap în momentul în care un prieten bun, Fikret, pe care îl știau încă din liceu, le cere să o primească în locuința lor pe sora lui, Nihal, o studentă în vârstă de 20 de ani. Părinții fetei și al lui Fikret muriseră recent într-un accident rutier, bărbatul locuia în străinătate și nu dorea ca sora lui să stea singură, fiind și traumatizată după pierderea suferită. Având în vedere contextul, Ender și Cetin nu puteau să refuze. Pentru că la început era destul de tăcută și închisă în ea, cei doi nu știu cum să se poarte cu Nihal. Treptat, ei își asumă într-un fel rolul de părinți pentru ea, apoi devin prieteni pentru ca în final să descopere că s-au îndrăgostit de ea.

Dacă vizionam filmul fără sonor, aș fi putut jura că este un film românesc pentru că regia lui Seyfi Teoman seamănă destul de mult cu stilul regizorilor din noul val autohton. Chiar dacă subiectul este unul interesant, modul în care a fost pus în practică nu s-a ridicat la același nivel. Una peste alta, mi s-a părut un film plictisitor, incredibil de lent și în care ai senzația că nu se întâmplă mare lucru. Și de cele mai multe ori chiar nu se întâmplă. M-a amuzat o scenă, care a avut legătură cu România. La un moment dat, cei doi eroi jucau fotbal, unul fiind echipat cu tricoul lui Cruyff de la Barcelona, iar celălalt cu echipamentul lui Hagi de la Galatasaray, semn că fostul nostru mare fotbalist este încă iubit în Turcia. Nu a fost o dezamăgire, nu îmi pare rău că l-am văzut, dar nici nu este vreo capodoperă.

Vizionați trailer: