Actori: Sean Gullette, Mark Margolis, Ben Shenkman, Pamela Hart, Stephen Pearlman
Niciodata nu mi-a placut matematica si oricat am incercat sa o inteleg, nu am reusit. Mereu am sperat ca are sa vina, acea zi in care nu voi avea nevoie de numere, adunari, scaderi etc. Am tot asteptat-o, pana acum nu s-a intamplat o astfel de minune. Amuzant este ca “Pi”, in ciuda numelui pe care il poarta este unul din filmele mele preferate. Cu toate astea, nu incetez sa ma intreb de fiecare data cand am ocazia sa revad filmul, ce a fost in capul regizorului Daren Aronofsky cand s-a aventurat in realizarea lui? Din punctul meu de vedere exista 2 ipoteze: ori i-a placut matematica foarte mult ori a urat-o din tot sufletul. Indiferent de cauza care l-a determinat, finalitatea este aceeasi, acest film.
Max Cohen (Sean Gullette), personajul principal, este un geniu in ale matematicii. Da, se pare ca si geniile au o viata, chiar daca aceasta este in totala neconcordanta cu vremurile in care traiesc. Si pentru ca au o viata, ca noi toti de altfel, e normal ca si la ei sa existe principii dupa care isi ghideaza cursul vietii, iar in cazul lui Max acestea sunt in numar de 3: crede ca matematica este limba in care se exprima natura si ca tocmai din acest motiv, totul se poate reprezenta cu ajutorul numerelor; iar exemple si modele avem chiar sub nasul nostrum, in natura.
Ciudat? Pentru mine da, pentru el nu, pentru ca este atat de sigur pe cunostintele lui incat are un singur obiectiv: sa demonstreze aplicabilitatea acestor principii in orice domeniu, inclusiv pe piata bursiera. Evident ca, efortul intelectual combinat cu factorii externi (era de asteptat ca pradatorul sa devine prada astfel incat intentiile lui ajung in atentia unei firme de consultant de pe Wall Street si a unei secte mistice de evrei) ii accentueaza probleme de sanatate, durerile de cap fiind urmate de stari de confuzie, halucinatie, pierderea cunostiintei.
Inevitabil, intrebarile de ordin filozofic incep sa apara si in mintea lui Max; acesta ajungand sa devina suspicios inclusiv de propria-i persoana, constient de fortele imense ale naturii, temator. “Pi” poate fi vazut de oricine, dar inteles de prea putini. Filmul, in esenta lui este un mix intre realitate si fictiune, uman si divin, fix si abstract, transpus in imagini alb-negru pe ritmuri de techno, iar Daren Aronofsky este regizorul ale carui limite sunt insesizabile, poate mai mult decat un viitor David Lynch.
Vizionati trailer:
Am văzut filmul în facultate. Nu pot să zic “Vaaai, cel mai bun film ever”, dar la vremea respectivă mi s-a părut destul de inteligent.
Legat de predicţiile bursiere, o temă intensă a filmului, pot să zic asta: nu poate reuşi să prezică evoluţia bursei atâta timp cât nu analizează toate variabilele. Iar în variabile întră comportamentul uman.
Atâta timp cât nu avem nicio “lege” ştiinţifică care să zică cum funcţionează oamenii, tema aceea era doar o utopie.
Mi-a placut foarte mult filmul. Si cred ca cel mai mult mia- placut ca nu este un film relaxant, ci stai sub tensiune pe toata durata lui, asteptand urmatoare secventa, punandu-ti intrebari in legatura cu ce se intampla mai departe. Ca sa nu mai vorbim de felul in care este filmat, si ideea de a folosi alb/negru. Nu stiu daca regizorul e peste Lynch, dar am observat intr-adevar influente de ale lui.