Poziția copilului (2013)

Poziția copilului este unul din filmele despre care nu ştiam nimic înainte, decât desigur despre prestigiosul premiu pe care l-a primit la Berlin. Am plecat din sală pe nişte picioare gumilastice şi cu frica de a mă afla vreodată în vreo situaţie similară. Filmul este aproape de noi, de toți, prin universalitatea mesajului și a întâmplărilor, distanțându-se astfel de curentul denumit de străini „Romanian new wave” în care cinematografia noastră se pare că s-a împotmolit. Cu o distribuție excepțională, Poziția copilului își va lăsa cu siguranță amprenta asupra publicului.

Filmul urmăreşte viaţa unei familii din elita societății românești care trece prin drama unui accident rutier. Copilul, Barbu, un bărbat la 30 de ani trebuie să trăiască cu consecinţele acestei tragedii pe care a provocat-o, iar mama încearcă să îl salveze de ani grei de închisoare prin orice mijloace posibile. Acestea însă sunt doar coordonatele factuale ale peliculei. Relația mamă-fiu este principalul drum pe care filmul îl urmează și pe care până la final îl bătătorește. Complexul oedipian este parte integrantă din această relație și el dictează comportamente ușor deplasate câteodată și complet nepotrivite alteori. „Copilul” este modul în care mama se referă la Barbu față de ceilalţi participanţi la acţiune. Ea îl vede exclusiv ca pe un copil şi mai puţin ca pe un adult responsabil, lucru care cu siguranţă a contribuit la formarea lui. Chiar dacă sunt aduse în discuție și alte subiecte precum corupția sau traficul de influență ele nu sunt puse sub microscop iar filmul nu dă impresia că ar avea un puternic mesaj social.

În ciuda unor comentarii răutăcioase şi inoportune din sală, regia este impecabilă şi mişcările camerei sunt calculate aproape matematic. Prim-planurile și modul în care este filmat, ne aduc mai aproape de personaje nu doar fizic ci face ca toată experienţa de vizionare să fie mult mai personală. Simţim, nu doar vedem, trăirile personajelor, iar asta nu poate decât să ne permită o mai bună înțelegere a emoţiilor transmise. Deşi urmărim perspectiva mamei, filmul poate fi trăit prin mai multe personaje, şi deşi sunt stereotipice, acest lucru nu pare să deranjeze. Mulțumită actorilor, putem regăsi mulți cunoscuți din viaţa noastră: mama sufocantă, copilul bărbat, soțul manevrat etc. Astfel, filmul atinge niște corzi sensibile, lucru care poate fi stânjenitor pentru oamenii care se regăsesc pe sine pe ecran. Unul din interesantele mici detalii este Suita no. 1 pentru violoncel a lui Bach perfect exploatată ca laitmotiv. Filmul este lesne de înţeles de ce a primit şi va primi mult timp de acum încolo laude; ele sunt meritate de către toată echipa. Poziţia copilului apare în cinematografe pe 8 martie.

Vizionați trailer: