Cred că toată lumea e de acord cu mine când zic că nu poţi ştii/înţelege cu adevărat ce simte un om decât atunci când ai fost în pielea lui. Şi atunci, ce rost mai are să faci un film care să transmită un lucru pe care îl cunoaştem toţi? Am văzut “Repo Men” mai mult pentru Jude Law. Ce pot să spun? Îmi place actorul, dă bine în filme, e carismatic, frumuşel şi nu joacă atât de prost. Din când în când, mă mai răsfăţ şi-l admir în filme ca acesta. Pelicula, în schimb, m-a lăsat indiferentă. E o producţie mai mult decât mediocră, de duzină, care mi-a transmis fix nimic. Am urmărit-o într-un mod mai mult impasibil, ca să fie. De aceea, nu am prea multe lucruri de spus despre ea. E un film făcut de americani, pentru publicul american. Aşa cum pentru mâncare există termenul de “junkfood“, la fel de bine ar putea exista şi “junkcinema” pentru cinematografie. “Repo Men” ar intra cu uşurinţă, zic eu, în această categorie de “junkcinema“.
Pelicula începe cu o mică istorioară povestită de personajul lui Jude Law, Remy, despre un om de ştiinţă, o pisică şi o cutie. Puţin mai târziu, Remy ne dezvăluie ocupaţia sa în felul următor: “My job is simple: You can’t pay for your car, the bank takes it back. You can’t pay for your house, the bank takes it back. You can’t pay for your liver… well, that’s where I come in“.
Genială, nu? Buuun, mai departe. Un sfert din film ne sunt prezentate toate personajele. Aflăm că Remy are o soţie şi un copil, un prieten foarte bun din copilărie care ar face orice pentru el, un şef al naibii de antipatic şi ipocrit şi o viaţă în care singurul lucru interactiv era ucisul oamenilor. Aceasta până când se întoarce roata iar din vânător, Remy devine vânat. Vorba aia: “Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”. Începând din acest moment, lucrurile devin din ce în ce mai previzibile şi evidente şi enervante şi cum mai vreţi să să-i spuneţi. Mă rog, de parcă până în acel moment nu erau la fel. Iar finalul poate fi anticipat încă de pe la mijlocului filmului, când e arătată o anumită reclamă. Dacă eşti atent, şi faci repede legăturile, şi ai o imaginaţie cât de cât mai bogată, poţi repera facil momentul în care se produce schimbarea. Ştiu, v-am băgat de tot în ceaţă. Trebuia să păstrez o urmă de mister, nu?
În fine, pelicula e slabă mai din toate punctele de vedere. Are minusuri la toate capitolele. Numai Jude Law o mai salvează. Şi nu pentru că ar juca bine. Dimpotrivă, mi s-a părut foarte puţin credibil în anumite scene. Aş fi văzut alt actor în locul lui. Şi poate ideea nu ar fi fost aşa de rea dacă ar fi avut un scenariu mai puţin superficial şi mai bine definit. Nici măcar aluziile la modul în care companiile mari sau foarte mari se folosesc de numeroase tertipuri şi clauze (cunoscute şi sub numele de “strategii de marketing”) ca să-i înşele pe cei mai creduli dintre noi, nu au fost scoase în evidenţă cum trebuia. În concluzie, nu, nu cred că merită filmul. Acum, dacă voi sunteţi de altă părere, mă declar curioasă să o ascult.
Vizionati trailer:
Un film bunicel…