Meet Joe Black (1998) cu Brad Pitt

Meet Joe Black ar putea fi, foarte uşor, catalogat drept un film pentru Brad Pitt, un film despre moarte şi, în acelaşi timp, un film despre oameni. De ce pentru Brad Pitt? Pentru că în ciuda interpretării extraordinare a lui Anthony Hopkins, Martin Brest pune accentul în fiecare scenă pe „manechinul” blond. De ce despre moarte? Pentru că Brad Pitt este Moartea. La fel cum Nicolas Cage era un înger nevinovat în City of Angels. De ce despre oameni? Pentru că Moartea experimentează, rând pe rând, toate trăirile omeneşti: de la gustul untului de arahide, la senzaţia sărutului şi, în cele din urmă, la sex şi,… din nou, la miracolul numit unt de arahide. Dar să nu ne repezim şi să o luăm de la început.

Sursa inspiraţiei lui Brest şi a celor patru scenarişti care au contribuit la această poveste luuuuuungă este filmul lui Fredric March, din 1934, „Death Takes a Holiday”. Moartea, alias Joe Black, alias Brad Pitt soseşte pe Pământ pentru a-l lua cu el (sau cu ea, sau cu… whatever!) pe Anthony Hopkins,… pardon, William Parrish, alias Bill. Numai că Bill se pricepe atât de bine la negocieri (nu degeaba este „ditamai” magnatul) şi reuşeşte să convingă Moartea să-i mai dea un răgaz. În schimb, acesta îi arată ce înseamnă să fi om.

Pe parcurs, se întâmplă destul de multe lucruri. Fiica lui Bill, Susan (Clair Forlani, care, cu privirea ei ingenuă, m-a fermecat pe loc şi m-a făcut să regret că nu sunt mister Pitt) îl învaţă pe soţul Angelinei Jolie să sărute, iar, astfel, Moartea cade în plasa dragostei. Viori pe fundal, o versiune re-editată a melodiei „Somewhere over the rainbow” la final şi cam ăsta este un film care ar fi putut fi chiar mai interesant cu puţin ajutor din partea montajului.

Meet Joe Black este filmul perfect de weekend. După trei ore s-ar putea să ţi se pară prea lung, unele lucruri ilogice, dar… mai contează?
Când vine vorba despre Moarte şi Brad Pitt, parcă totul îşi pierde din importanţă. Nici măcar premiul obţinut de filmul lui Martin Brest parcă nu mai are nicio valoare: Cel mai prost remake – la Razzie Awards 1999, un eveniment care aduce în discuţie cele mai proaste realizări cinematografice ale anului.

Vizionati trailer: