Da, aţi citit bine: pe marele ecran. Asta înseamnă că vom avea parte de filmul “Saved by the Bell“. Sau, cel puţin, aşa circulă zvonurile, că o adaptare cinematografică după serial se află în producţie. Nu ştiu câţi dintre voi îşi mai aduc aminte de celebrul serial din anii 90, sau dacă l-au văzut vreodată, însă mie îmi trezeşte amintiri foarte plăcute. Mai ales când mă gândesc la tocilarul liceului Bayside, Samuel “Screech” Powers (Dustin Diamond) :D. “Saved by the Bell” a avut parte de patru sezoane, în care au fost prezentate întâmplări din viaţa a şase liceeni: Zack Morris – tipul şmecher, Kelly Kapowski – majoreta-vedetă a liceului, Lisa Marie Turtle – regina bârfelor din “Bayside High School”, “Screech” – tocilarul amuzant, Jessie Spano – eleva silitoare, şi A.C. Slater – sportivul arătos. De asemenea, să nu uităm de directorul liceului, Richard Belding, ce avea grijă să îi scoată mereu din încurcături pe cei şase adolescenţi. Popular la vremea lui, “Salvaţi de clopoţel” nu mai are acum şanse să atragă prea mulţi spectatori. Aşadar, de ce să nu fim optimişti şi să avem aşteptări mari de la film? 😀
Zack sigur vrea ! http://www.youtube.com/watch?v=1MGANVyhmmQ&feature=PlayList&p=FFE551348C58DDDA&playnext=1&playnext_from=PL&index=5