Constantin Popescu este un tânăr regizor mai puţin cunoscut faţă de colegii săi de generaţie, care a realizat câteva scurt metraje apreciate mai mult în străinătate (în ţară au fost prezentate doar pe la diverse festivaluri şi au fost văzute de foarte puţină lume) şi acum se pregăteşte să debuteze în lungmetraj. Este interesant că el face filme nu neapărat ancorate în realitatea imediată, ci găseşte diverse surse de inspiraţie, ba în nuvele ale scriitorilor contemporani, ba în legende urbane. Constantin Popescu a debutat în 2004 când a realizat două filme: Apartamentul şi Canton. Doi ani mai târziu termina lucrul la Drezina, iar în 2007 lansa Apa. Anul trecut a lucrat cu scenaristul Doru Lupeanu (câştigător al concursului de scenarii HBO) la Fatza galbenă care râde. La sfârşitul acestui an este programată lansarea în cinematografe a primului său lungmetraj – Portretul luptătorului la tinereţe, producţie despre rezistenţa românească anticomunistă. Premiat de câteva ori la diverse festivaluri internaţionale, Constantin Popescu a ajuns şi la Cannes, în cadrul proiectului lui Cristian Mungiu – Amintiri din Epoca de Aur.
Apartamentul (2004)
Cred că a fost mai mult un exerciţiu al lui Popescu, dar unul care a ieşit foarte bine şi a bine primit de către cei care l-a văzut. Este un film mut, dar nu în sensul clasic al termenului. Adică, are sonor, dar cele două personaje principale nu vorbesc. Deloc. E realizată după o întâmplare care mulţi jură că a fost reală, eu cred că este doar o legendă urbană. Un bărbat de vârstă medie are o amantă chiar în acelaşi bloc în care locuieşte cu soţia sa. El trebuie să plece într-o delegaţie, dar aceasta este doar varianta oficială deoarece va merge să stea câteva zile cu amanta sa. Şocul se produce atunci când bărbatul pleacă să ducă gunoiul, aşa cum făcea în fiecare dimineaţă, dar în loc să revină la amantă, se duce la nevastă.
Canton (2004)
Aşa cum îi spune şi titlul, acţiunea are loc într-un canton uitat de lume. Două persoane locuiesc în această pustietate, este vorba de cantonierul şi de ajutorul lui. Sunt zile în care cei doi nu văd pe nimeni, iar singurul care îi mai vizitează din când în când este ceferistul. Într-o zi existenţa lor se schimbă după ce un străin are un accident rutier în apropierea cantonului. Film realizat după un scenariu de Cristian Mungiu.
Apa (2007)
Inspirat de nuvela Eclipsa a lui D.R.Popescu, scurt metrajul ne aruncă pe front, în timpul celui de-al doilea război mondial. În vara lui 1944, într-o zonă izolată, câţiva soldaţi români şi ruşi sunt în tranşee la o distanţă de câteva sute de metri. Între cele două tabere, o fântână. Aşa că militarii decid să întrerupă focul pentru a putea să bea apă şi să se răcorească.
Fazta galbenă care râde (2008)
Doi părinţi, prieteni cu internetul ca baba cu mitraliera, trebuie să deschisă mess-ul pentru a sta de vorbă cu fiul lor aflat în străinătate. Să nu credeţi că ei fac totul de capul lor. Nu, ei au la dispoziţie instrucţiunile date de copilul lor prin telefon. Dar nici aşa lucrurile nu sunt simple. Ei trec prin câteva peripeţii până când le apare faţa galbenă care râde şi reuşesc să vorbească cu fiul lor.
