Shark Night 3D este genul de film la care nu te duci cu mari așteptări. Mai ales când, în același an, s-a lansat și Piranha 3D (film care este destul de asemănător). Te gândești că o să vezi aceeași poveste cu tineri care se duc undeva pe o apa, sperând se se distreze, și care încep să fie atacați de cine știe ce creaturi ajunse acolo din mediul marin. Iar trailerul te și face să speri la mult sânge, corpuri sfâșiate și multă nuditate. De partea horror să nu mai vorbim. Ei bine, lui Shark Night îi lipsesc destul de multe lucruri. Dar chiar și așa, dacă ai ajuns în scaunul cinematografului, nu cred că vei pleca dezamăgit acasă.
Povestea începe cu niște băieți care vor să se ducă la casa de vacanță a unei femei mortale (not!), casă care se afla pe o insulă, pe un lac. Ajung tinerii acolo și încep să profite de timp, atmosferă și apă până când unul dintre ei este mușcat de un rechin. Și, până să reușească ei să-l trasnporte la un spital vine noaptea. Noapte care dă și titlul filmul, dar care nu este cu mult mai spectaculoasă. Și intervine și un fost prieten de-al Sarei (Sara Paxton e tratată ca “bunăciunea filmului”, nu am înțeles de ce) și un șerif și alți rechini. Iar filmul se termină la răsărit (nu la apus, cum au tradus “subtitratorii” cuvântul “dawn”).
Vi l-aș recomanda să-l vedeți la cinematograf dacă ați avea de ales între el și alt horror 3D. Și v-aș mai zice să-l vedeți acasă dacă sunteți așa fani filme noi și nu vreți să ratați cele mai noi apariții. Dar cam atât. Nu este din seria celor pe care le-ai revedea.
Vizionați trailer:
Piranha 3d nu l-am vazut deloc de la Saw varianta 3D in cinema am zis ca numai pasesc la genu de filme…pentru cateva sperieturi nu are rost 😉
[…] Si atat, nimeni sa nu il mai revada vreodata, Filmul-Despre-Care-Nu-Vorbim. Floryan – FilmeTari Nu este din seria celor pe care le-ai revedea. John DeFore – Hollywood Reporter Acest film, […]