Shrek Forever After (2010)

4
6270

E cineva căruia să nu-i fi plăcut vreodată gaşca lui Shrek? Căci da, vorbim de o adevărată gaşcă, dacă extrapolăm prin personaje ca Pinocchio, Cei 3 purceluşi, Lupul-bunicuţă şi nu în ultimul rând, Donkey, Motanul Încălţat şi Fiona. Cu sus-numiţii dar şi mulţi alţii ne vom întâlni în ultima aventură shrekiană. Cu nomenclatură 3D, această ultimă parte a seriei de animaţie reuşeşte să îmbine utilul cu plăcutul: utilul serveşte nu tocmai stinger publicului adult, iar plăcutul îl asmuţim publicului jucăuş format din prunci de toate vârstele. Şi dacă tot puneam în discuţie adultul şi reacţia sa din cinematograf, trebuie să încep prin a vă spune: Shrek traversează midlife crisis (criza vârstei mijlocii), ca orice alt individ ce se respectă. Copii, de fapt căpcăunul nostru s-a cam plictisit să se joace cu jucăriile din propria ogradă, vrea ceva nou, sau dacă se poate, măcar să schimbe jucăria pe termen scurt. Revenind la ecran, de “Shrek Fover After” s-a ocupat Mike Mitchell, iar ca voci s-au prezentat la microfoane următorii: Mike Myers, Eddie Murphy, Cameron Diaz, Antonio Banderas şi Julie Andrews. În cele ce urmează vom afla şi ce a făcut Shrek să scape de perioada turmentării pe care o traversează. Şi nu, nu şi-a pus cercel în ureche, nu şi-a cumpărat motocicletă şi nici nu a traversat în altă poveste. Sau poate că da. 🙂

Film ShrekForeverAfter 570 460x288 Shrek Forever After (2010)

Pe Shrek şi Fiona i-am lăsat fericiţi. De prin 2007, cam aşa. Şi acum dacă stau să mă gândesc, unii ziceau că dragostea durează 3 ani. Ei bine, încă se iubesc, au 3 copilaşi la fel de “încântători spre verde” ca şi ei, iar happily ever after chiar îşi avea însemnătatea lui. Însă, vine o vreme când rutina ajunge să îl enerveze pe proaspătul tătic şi aşa domesticit. Donkey şi gaşca îi asediază în fiecare zi, cei mici au nevoie de atenţie, iar Fiona, bineînţeles, de mult ajutor “casnic”. Astfel că Shrek clachează şi încheie un contract magic cu Rumpelstiltskin, un mic magician ratat. Contractul îi oferă căpcăunului o zi din vechea viaţă, cea în care înspăimânta pe toţi cei din jurul său, iar la schimb, maleficul mag îi cere o singură zi din viaţa lui Shrek. Da, la prima vedere totul este frumos şi perfect, însă atunci când Shrek revine în Far Far Away, îşi va da seama că totul este schimbat. În rău.

shrek forever after40 460x195 Shrek Forever After (2010)

M-a bucurat să văd că au respectat tiparul şi au creat o poveste la fel de călduroasă ca şi primele 3. Că au personificat-o la maximum, m-a distrat şi mai tare. Chiar şi momentul în care Shrek afirmă supărat “Nu mai sunt căpcăunul de altădată” este un motiv de amuzament, căci, ia să ne gândim, unde mai auzim noi astfel de scorneli? “Nu mai eşti fata/băiatul de care m-am îndrăgostit!“! Vă sună cunoscut? 😀 Ironia este că Fiona chiar n-are nicio problemă cu domesticirea bărbatului său, decăpcăunizarea suferită fiind chiar un prilej de bucurie pentru aceasta. Femeile astea… Pentru un final de poveste, s-au descurcat mai mult decât onorabil, Donkey şi Motanul sunt la fel de adorabili, chiar şi aşa “străini” de scenariu (veţi vedea şi de ce!), iar “Shrek Forever After” chiar poate fi o alegere plăcută pentru o zi morocănoasă de pre-iarnă.

Vizionaţi trailer:

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.