Snow White and the Huntsman (2012)

După ce clasica poveste a avut de curând o reinterpretare care punea penibilul la încercare (Mirror Mirror), iată că ne putem delecta în sfârşit cu o variantă care să oglindească basmul la adevărata sa valoare. Şi nu a fost nevoie decât de a explora zonele întunecate şi de a le potenţa pentru a satisface dorinţa publicului. Poveştile pentru copii sunt spuse într-un mod jucăuş şi inocent, dar ele ascund înţelesuri mult mai adânci şi mai macabre. Astfel că întunericul acţiunii se prelungeşte pe parcursul a două ore şi jumătate, iar happy ending-ul e d-abia luminiţa de la capătul tunelului. Snow White nu îşi propune să îi încânte pe copii, ci să devină o “joacă” pentru adulţi.

Regina Ravenna cucereşte regatul şi o aruncă pe Snow White în temniţă, de unde aceasta reuşeşte să evadeze d-abia la vârsta majoratului. Odată cu trecerea timpului, Snow White devine mai frumoasă, însă asta slăbeşte puterile Reginei şi o îmbătrâneşte. Pentru a-şi menţine frumuseţea veşnică, Ravenna îl însărcinează pe Vânător s-o ucidă pe Snow White şi să-i aducă inima ei pentru a deveni nemuritoare.

O alegere foarte a ciudată a regizorului este Kristen Stewart în rolul principal, care nici nu excelează la capitolul actorie şi nici măcar din punct de vedere fizic, pentru a putea da viaţă protagonistei. Personajul ei este, spre deosebire de poveste, unde are un caracter liniar, pus în două ipostaze distincte. Aceea de prinţesă neajutorată, apoi de războinică. De altfel, face eforturi pentru a ne convinge şi pentru a deveni credibilă, însă reuşeşte mai mult spre finalul filmului, adică în cea de-a doua postură. Kristen pare că face mai greu fată feminităţii, decât bătăliei. La polul opus, avem nu numai o înfăţişare pe măsură, dar şi o interpretare corectă a personajului negativ. Charlize Theron îmbracă haina întunericului, care i se potriveste foarte bine şi nu întâmpină probleme în a-şi expune personajul. Este vie, este credibilă şi mi-aş fi dorit ca prezenţa ei să nu fie fragmentată în atâtea cadre. Nu ştiu dacă este doar preferinţa mea pentru “the dark side”, dar ceva mă face să cred ca Regina îşi atrage mai mulţi simpatizanţi decât Snow White. Vânătorul depăşeşte limita impusă personajului său în poveste şi devine un îndrumător pentru ea, înlocuindu-l pe clasicul prinţ. Cum spuneam anterior, fantasticul se îmbină cu realitatea sumbră şi filmul se rezumă preponderent la nuanţele întunecate, ce ii oferă alura unui basm gotic. Regizorul a bifat toate elementele poveştii (inclusiv pe cei 7 pitici), deşi a ales să le evidenţieze într-o altă ordine. Nici finalul nu se supune tiparului clasic, dar mă bucur că măcar nu strigă din răsputeri “and they lived happily ever after”. Asta chiar este de apreciat. Totusi, ce mi-a displăcut a fost faptul că acţiunea a fost prea mult extinsă pentru o poveste care poate fi comprimată în două ore fără a i se piarde din esenţă.

Per total, Snow White and the Huntsman este un film pentru care merită să dai banii la cinema, dar asta nu-l face memorabil.

Vizionati trailer: