Istoria filmului romanesc la Cannes (2)

(Prima parte o gasiti aici)

Perioada 1980-2000

Între 1980 şi 1990 a fost o perioadă de secetă, cu o singură participare: O lacrimă de fată, în regia lui Iosif Demian, în secţiunea Un Certain Regard. Era vremea filmelor „cultural-educative”, care ne învăţau cum să parcurgem cincinalul în patru ani şi jumătate, iar marea parte a producţiilor apărute atunci erau propagandiste. Cine îndrăznea să iasă din sistem şi facă şi altfel de creaţii, era interzis, i se punea beţe în roate şi era greu să mai ajungă la un festival de asemenea anvergură. După 1990 a urmat o perioadă de frământări, de căutări din partea regizorilor, scenariştilor şi producătorilor români, concretizată în numai trei prezenţe la Cannes, toate în competiţia oficială. Primul avea să fie Lucian Pintilie cu O vară de neuitat, în 1994. Avea să-l urmeze un an mai târziu Mircea Daneliuc cu Senatorul melcilor, iar în 1996 Prea târziu, regia Lucian Pintilie avea să bifeze ultima prezenţă românească la Cannes din secolul XX.

Perioada 2000-2010

Secolul XXI avea să înceapă cum nu se putea mai bine pentru cinematografia românească şi pentru o nouă generaţie care atunci se afla la început de drum. Un drum care s-a dovedit şi se dovedeşte în continuare unul poleit cu numeroase premii.

Primul succes major avea să vină în 2004, atunci când Cătălin Mitulescu avea să câştige Palme d’Or pentru scurtmetraj pentru producţia Trafic. Totuşi, acest premiu nu a venit chiar de nicăieri deoarece până atunci mai multe producţii româneşti fuseseră prezentate la Cannes, e adevărat în secţiuni mai puţin vizibile. Este vorba scurtmetrajele Bucureşti-Wien şi 17 minute întârziere, ambele semnate de Cătălin Mitulescu şi prezentate în Cinefondation în 2001, respectiv 2002, de Marfa şi banii, regia Cristi Puiu, Occident, regia Cristian Mungiu şi Niki Ardelean, colonel în rezervă, regia Lucian Pintilie, prezente în Quinzaine des Realisateurs în 2001, respectiv 2002, respectiv 2003.

Practic, din acest punct, din 2004, avea de-a face cu anul şi premiul la Cannes. Astfel, în 2005, Moartea domnului Lăzărescu, regia Cristi Puiu, avea să câştige premiul secţiunii Un Certain Regard, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, regia Cătălin Mitulescu, a fost selecţionat în cadrul aceleaşi secţiuni, iar interpreta principală, Dorotheea Petre, era recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriţă. În 2006 a fost rândul lui Corneliu Porumboiu care a primit premiul Camera d’Or pentru A fost sau n-a fost. În 2007 a venit marele succes la Cannes, Cristian Mungiu primind Palme D’Or pentru 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, iar filmul regratatului Cristian Nemescu, California Dreamin se impunea în secţiunea Un Certain Regard.

În 2008, România a participat cu scurtmetrajul Megatron, regia Marian Crişan, cu Boogie, regia Radu Muntean, în secţiunea Quinzaine des Realisateurs şi cu scurtmetrajul Interior. Scară de bloc, regia Ciprian Alexandrescu, în secţiunea Cinefondation. Surpriza avea să vină din partea lui Megatron, film care avea să primească Palme d’Or pentru scurtmetraj. În 2009 i-a venit din nou rândul lui Corneliu Porumboiu să culeagă laurii la Cannes, fiind distins cu premiul juriului secţiunii Un Certain Regard pentru Poliţist, adjectiv, iar Cristian Mungiu şi-a prezentat proiectul Amintiri din Epoca de Aur. Ce va fi în 2010 şi ce român va fi recompensat din nou la Cannes ? Vom vedea. Până atunci trebuie spus că două filme româneşti se află în secţiunea Un Certain Regard: Aurora, în regia lui Cristi Puiu şi Marţi, după Crăciu, regia Radu Muntean. De asemenea, în afara competiţiei va fi prezentat documentarul Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, realizat de Andrei Ujică.