Filmul lui Joss Whedon, care reunește cele mai populare personaje Marvel, a avut parte de cea mai mare vizibilitate și succes în timpul Super Bowl-ului din acest an. Spotul special este mai lung cu 60 de secunde decât trailerul propriuzis. În el apar toate persoanajele care fac parte din noua echipă. În plus, ne putem face o impresie în ceea ce priveşte inamicul care este o ameninţare extraterestră.
Pelicula reuneşte personaje ca Iron Man, Hulk, Captain America şi Thor, iar trailerul începe cu vocea lui Nick Fury (Samuel L. Jackson) care spune: “Lumea s-a schimbat”. Soluţia tuturor problemelor sunt evident personajele atât de îndrăgite de cinefili şi consumatorii de benzi desenate. Lungmetrajul are premiera pe 4 Mai și se anunţă spectaculoasă.