Actori: Mickey Rourke, Brittany Murphy, John Leguizamo, Mena Suvari, Jason Schwartzman?
Nu pot sa incep sa vorbesc despre Spun altfel decat prin a va prezenta regizorul – Jonas Akerlund. Daca numele va suna cunoscut – si ar trebui – este din cauza ca domnul Jonas a regizat un numar impresionant de videoclipuri pentru nume mari din muzica – Madonna, The Prodigy, Metallica, Moby, roxette, The Cardigans. Cu alte cuvinte, da, el este responsabil pentru Whiskey in a Jar, Turn the Page si Smack My Bitch Up, asta ca sa amintesc doar cateva. Deci in principiu are un stil, clar conturat, si clar bun. Ei bine, cu Spun s-a autodepasit. A reusit sa realizeze o poveste nu frumoasa, cat palpabila, as spune chiar umana, desi subiectul tratat ar putea fi interpretat tocmai ca o dezumanizare.
Filmul urmareste trei zile din viata lui Ross, un dependent de amfetamine care ajunge sa ‘lucreze’ pentruun ‘bucatar’, cu alte cuvinte un preparator de droguri. Suna trist, nu? Este si trist, dar in aceiasi masura este amuzant, visceral, colorat, intrigant, ironic si cu o unda de optimism. Spun este unul dintre filmele in care conteaza actorii si modul de filmare, mai mult decat intriga propriu zisa – nu ca ar fi ceva de criticat acolo. Nu vreau sa dezvalui prea mult din subiect, asa ca am sa va povestesc doar o scena: politia navaleste in casa, in stil american, cu urlete si tipete, unde il gaseste pe Spider Mike (John Leguizamo) gol, cu un ciorapel de Craciun (stiti de care, din ala rosu) atarnat de o anumita parte anatomica. Cum, de ce? Va invit sa urmariti filmul.
Download subtitrare “Spun” click aici.
Trebuie sa amintesc si de actori. Personal, cred ca fiecare isi joaca rolul excelent. Nu stiu cine ar fi putut sa joace rolul Bucatarului mai bine decat Mikey Rourke – pur si simplu pana la sfarsitul filmului devii convins de faptul ca Rourke stie sa prepare amfetamine si ca este, asa cum spune Spider Mike ‘the man’. Suvari este Cookie, de la inceput la sfarsit, isterica, nostalgica, nebuna si adorabila. Leguizamo, iarasi excelent, ca si Brittany Murphy. Ce reuseste filmul asta este sa trateze, intr-un mod obiectiv, subiectul dependentei de droguri. Nu este moralist, nu incearca sa dea lectii, pur si simplu ilustreaza modul in care viata personajelor este influentata de aceasta dependenta. Se creeaza atat de multe situatii absurde – si totusi reale – incat nu poti sa nu constientizezi ca mai exista si o alta realitate, in afara de cea clasica, a oamenilor atat de bine integrati in societate. Si daca vrea cineva lamuriri pentru scena cu toaleta, sa ma anunte!?
Vizionati trailer:
Chiar pare interesant filmul. Nu am auzit de el până acum, dar citind articolul tău mi-a adus aminte de Fear and Loathing in Las Vegas. Un alt film care tratează dependenţa de droguri, în care am remarcat pentru prima dată că Johnny Depp chiar ştie să joace.
Da, si mie – cumva sunt pe aceiasi idee, cu acelasi scop, dar abordarea diferita. Oricum Terry Gilliam are un stil unic – and awesome.
[…] iata cateva mentiuni onorabile: Fast Times At Ridgemont High (1982), Dazed and Confused (1993), Spun (2002), Harold & Kumar Go to White Castle (2004), Friday (1995). Acum ca v-am lamurit in privinta […]