Cum ar fi să te trezeşti la un moment-dat auzind o voce care descrie absolut tot ceea ce faci? De la modul în care te îmbraci, la felul în care te speli pe dinţi şi chiar la ceea ce simţi. Cum ar fi să descoperi că de fapt nu eşti decât un personaj din romanul unei scriitoare (sau scriitor, acest lucru nu are prea mare importanţă)? Ce-i drept, personajul principal… Cum ar fi să continui să citeşti acest articol pentru a afla mai multe despre filmul lui Marc Forster?
În Stranger Than Fiction avem două lumi separate. Niciuna nu ştie de cealaltă şi, totuşi… la un moment-dat se ciocnesc!
Pe de o parte, avem lumea lui Harold Crick (Will Ferrell), un angajat al Fiscului, care duce o viaţă plictisitoare, care analizează absolut tot ceea ce face, care vede totul măsurat la secundă şi la milimetru (lucru exemplificat printr-o grafică uşor amuzantă). Iar pe de altă parte, avem lumea artistică a scriitoarei Karen Eiffel, aflată într-un blocaj de creaţie şi pentru care editura a angajat o asistentă: Penny Escher (Quenn Latifah).
Spuneam că Harold duce o viaţă plictisitoare. Numai că lucrurile încep să mai iasă din amorţeală şi tipul extrem de calculat, care lucrează numai cu cifre şi poate face calcule complicate în minte, oferind rezultatul în câteva secunde, începe să se schimbe. Harold Crick devine tot mai agitat din ziua în care începe să audă cum o voce povesteşte tot ceea ce face. Ca urmare, începe să meargă la psihiatru şi chiar solicită consiliere din partea unui profesor de literatură. Iar, mai apoi, cade în capcana dragostei, după ce o întâlneşte pe Ana Pascal (Maggie Gyllenhaal) – o tânără care deţine propria brutărie şi care nu şi-a plătit decât 78% din impozitul datorat statului, motivându-şi alegerea prin faptul că deşi sprijină construcţia de şcoli şi întreţinerea drumurilor, nu este de acord cu sumele acordate armatei. În concluzie, a ales să nu dea statului banii rezervaţi acestui scop.
În ciuda faptului că are multe scăpări de logică, Stranger Than Fiction este un film pe care saramon ţi-l recomandă cu încredere. Dacă vei încerca să-i găseşti defecte, le vei găsi, cu siguranţă, destul de uşor. Spre exemplu, Karen Eiffel lucrează la această carte de câţiva ani buni. De ce abia acum începe Harold să-i audă vocea? Şi evident că nu numai Harold este personaj în respectivul roman, ci şi ceilalţi care „gravitează” în jurul său, precum Ana. Atunci, te-ai putea întreba, ea de ce nu aude vocea scriitoarei?
Însă, lăsând la o parte aceste detalii, Stranger Than Fiction este un film care reuşeşte să-ţi aducă zâmbetul pe faţă; este un film despre artă, dragoste şi acceptarea responsabilităţilor.
Vizionati trailer:
