După francezi probabil că italienii sunt cei mai pricepuți la comedii romantice, dintre europeni. Destul de puține dintre acestea ajung însă în circuitul cinematografic european, deci și românesc, pentru că dacă un film nu are un palmares cât de cât notabil este greu să-l aduci să se bată cu producțiile americane și să atragi un număr cât mai mare de spectatori. Este și cazul Studio Illegale, un film realizat după un roman de Federico Baccomo și regizat de Umberto Riccioni Carteni. Producția nu a fost unacare să ruleze în cinematografe din alte țări, din câte știu a putut fi urmărită doar în Italia, filmul fiind cumpărat însă de diverse televiziuni, una și din România, de un post destinat filmelor și comediilor mai ales, unde rulează și în această perioadă.
Andrea Campi este un avocat de succes din Milano. Toată viața lui se învârte în jurul muncii sale, nu are practic nicio zi liberă, este solicitat de către șeful său la orice oră din zi și din noaptea. Din acest motiv, iubita sa îl părăsește, el trece greu peste acest lucru și suferă destul de mult. Singurele momente de respiro pe care și le mai permite sunt atunci când urmărește meciurile de fotbal ale echipei favorite: Inter Milano. Totul se schimbă atunci când o întâlnește pe Emilie, de care se simte atras înainte de a afla că și ea este avocat. Cei doi vor fi puși față în față în timpul încheierii unui contract între un afacerist arab și un om de afaceri italian. Andrea îl reprezintă pe arab, iar Emilie, pe italian. Fiecare dintre cele două părți încearcă să negocieze un contract cât mai avantajos, iar discuțiile se poartă prin intermediul avocaților. Chiar dacă se simt atrași unul de celălalt, cei doi știu că nu ar trebui să aibă încredere unul în altul din cauza profesiei, una care te determină să faci orice pentru a-ți atinge scopul.
Filmul nu e rău, dar nici nu vă așteptați la mai mult decât își propune. Adică, o comedie romantică lejeră, fără pretenții deosebite, care reușește să te relaxeze. Ceea ce cred că nu este puțin lucru. Are umor de situații, umor de limbaj, povestea este frumoasă chiar dacă intuiești de la un anumit punct cum se va desfășura acțiunea și ce se va întâmpla în continuare, personajele sunt interesante, iar actorii potriviți. Scenele sunt presărate cu diverse melodii de dragoste, nu doar italiene, acestea reușind să creeze o atmosferă și mai romantică. Dacă vă plac filme italiene și comediile romantice, Studio Illegale poate fi alegerea potrivită într-o seară și chiar dacă nu este un film foarte cunoscut, cu nume mari în distribuție am convingerea că va reuși să vă facă să vă simțiți bine.
Vizionați trailer: