O seară ploioasă de toamnă se apropie de sfârşit. Începe noaptea şi întunericul parcă ia în stăpânire tot universul. Să nu-ţi închipui că ploaia a încetat să cadă… Nu, ea face parte din tot acest set-up, iar refugiul este propria ta casă. Faci rost de un DVD pe care scrie Big Kahuna. Cauţi pe unde ai lăsat telcomanda şi apeşi Play. Cu siguranţă, nu vei fi dezamăgit. A-l vedea pe Kevin Spacey jucând este întotdeauna o încântare (singurul lucru bun din L.A. Confidential). Danny DeVito face, probabil, rolul carierei sale, în timp ce Peter Facinelli nu poate fi decât flatat că se află într-o astfel de companie selectă.
Acesta este Big Kahuna, un film cu buget mic, primul din portofoliul atunci-proaspăt înfiinţatei companii de producţie a lui Kevin Spacey (în colaborare Andrew Stevens), care aduce în prim-plan trei agenţi de vânzări ai unei companii de lubrifianţi. Bob (Peter Facinelli) este abia la începutul unei cariere în acest domeniu şi cu nişte principii religioase bine înfipte în personalitatea sa. Larry (Kevin Spacey) este tipul acela gălăgios, gata oricând să contrazică pe oricine şi dispus să-şi apere ideile până la capăt. Iar Phil (Danny DeVito)… ei bine Phil este plictisit, obosit şi se gândeşte să se retragă din activitate; începe deja să privească în urmă şi observă prea puţine lucruri care să însemne cu adevărat ceva.
Download subtitrare “The Big Kahuna” click aici.
Aceaştia trei se află într-o cameră de hotel, în aşteptarea unei petreceri, care ar trebui să-i aducă în faţa directorului unei firme foarte importante. Bazat pe opera de teatru Hospitality suite, Big Kahuna reprezintă, de altfel, primul şi singurul film din cariera lui John Swanbeck. Cunoscut ca regizor de teatru, acesta a acceptat propunerea prietenului său, Kevin Spacey, şi s-a încumetat la realizarea unui film în care, exact ca şi pe scenă, ceea ce contează sunt dialogurile şi o prezentare amănunţită a fiecărui personaj în parte.
Mulţi specialişti au criticat finalul. Li s-a părut lipsit de substanţă. Eu tind să-i contrazic. Iar filmul, în sine, este unul pe care chiar trebuie să-l vezi. Atenţie, însă! Unele conversaţii îţi pot da puţin de gândit.
Nu s-a gasit un trailer pentru acest film.
Nu l-am vazut fiilmul, dar trebuie sa ma uit la el
Are parti interesante, dar e fooooaarrteee plictisitor.
n-am inteles moda asta cu tricou pe sub camasa, moda de fatalai, as fi vrut sa vina De Niro din Taxi Driver si sa-i impuste cand stateau ei de vorba in camera aia de hotel la inceputul filmului, primu sa fi fost baietelu ala frezat si costumat.
dupa 17 minute m-a salvat shift+delete de niste dialoguri stupide.