The Day of the Jackal (1973)

0

The Day of the Jackal este unul dintre cele mai bune filme despre teroriști, cu agenți secreți și atentate care au fost realizate vreodată. E o producție care te ține cu ochii lipiți de ecran, care are un suspans bine dozat pe tot parcursul filmului și o poveste deosebit de credibilă și foarte bine închegată. Nici nu este de mirare acest lucru având în vedere că filmul este realizat după cartea cu același nume a lui Frederick Forsyth, regele neîncoronat al thrillerelor de spionaj. Totuși, ca bijuteria să fie completă regia îi aparține lui Fred Zinnemann, unuia dintre cei mai importanți cineaști ai secolului trecut, recompensat cu cele mai importante distincții și care a regizat timp de mai bine de 50 de ani.

jackal 1 460x241 The Day of the Jackal (1973)

Un bărbat cunoscut sub numele de Șacalul este angajat pentru a-l ucide pe președintele Franței, generalul Charles de Gaulle. El concepe un plan minuțios pentru a-și duce la îndeplinire planul și pune la punct toate detaliile necesare. Pentru aceasta este nevoit să călătorească în mai multe țări, să facă rost de câteva pașapoarte falsificate, dar și de arma pe care o va folosi, una care trebuie să fie cât mai discretă, dar în același timp foarte eficientă. La un moment dat serviciile secrete încep să pună cap la cap mai multe informații despre acest caz, francezii și englezii fiind nevoiți să lucreze strâns împreună. Chiar și așa Șacalul era mereu cu un pas înaintea autorităților și chiar le anticipa unele mișcări, iar misiunea serviciilor secrete era una extrem de dificilă.

jackal 2 460x255 The Day of the Jackal (1973)

Filmul ne prezintă în paralel intențiile Șacalului cu eforturile autorităților de a-l opri, iar cele două planuri se vor întâlni la un moment dat. Chiar dacă îți imaginezi cum se va termina, știind că Charles de Gaulle nu a pierit într-un atentat și nici că Frederick Forsyth nu s-a apucat să rescrie istoria, The Day of the Jackal nu-și pierde nimic din farmec, nu te plictisește cu detalii inutile, iar tot ce se întâmplă are legătură directă cu scopul final. Nu se vorbește mult, ci doar atât cât trebuie. Actorii sunt senzaționali, în special Edward Fox, interpretul eroului principal. El a fost ales în detrimentul unor nume mari ca Michael Caine și Roger Moore, care și-au dorit să apară în film, dar au fost refuzați politicos de regizor pentru că a dorit ca Șacalul să fie jucat de un actor mai puțin cunoscut.
Am văzut filmul pentru prima oară în anii ’90, l-am revăzut recent și pot să vă spun că nu-și pierde farmecul cu trecerea anilor sau cu numărul vizionărilor. A fost programat de câteva ori pe posturile românești în ultimii 24 de ani, dar nu atât de des ca alte producții deși ar fi meritat acest lucru. Dacă îl găsiți programat pe un canal de televiziune, nu-l evitați, merită toată atenția.

Vizionați trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.