Încep descrierea filmului de astăzi prin a vă mărturisi, sincer, că nu am reuşit să îmi formez o părere foarte clară despre ce impresie mi-a lăsat vizionarea acestuia. Deci nu ştiu să vă spun dacă mi-a plăcut sau nu, dacă îl recomand sau dacă ar fi mai bine să îl evitaţi. Şi înclin să cred că această confuzie se datorează, în mare parte, faptului că ideea de la care a pornit filmul este una foarte bună, având capacitatea de a se mula perfect pe o comedie. Însă, consider că nu a fost exploatată la maxim, că putea să iasă ceva mult mai bun, dacă avea, poate, un scenariu mai complex şi alţi actori. Pe de altă parte, nu a fost un chin să-l urmăresc. Unele glume au fost chiar inspirate, dar au existat momente şi replici mai puţin inteligente. Acum, după ce am recitit ce am scris mai sus, parcă v-aş recomanda “The Invention of Lying” numai pentru conceptul original pe care se bazează.
Pentru că la capitolul “cum a fost realizat” lucrurile nu sunt la fel de bune.
Imaginaţi-vă o lume în care oamenii nu ştiu/nu sunt capabili să mintă, în care cuvântul “minciună” nu există şi toate persoanele spun ceea ce gândesc fără niciun fel de menajamente. Îţi spun verde-n faţă că arăţi ca dracu’, că nu te suportă, că eşti un ratat dacă nu te încadrezi în nişte standarde stabilite de o societate mediocră. O lume în care pe patul de moarte, în loc să fii alinat, ţi se strigă fără niciun fel de sentiment că vei muri şi că după moarte te aşteaptă nimic. O lume în care nu există filme, teatru, cărţi sau muzică. Apoi, imaginează-ţi că în această lume tu eşti singurul care descoperă minciuna. Ştiind că toţi vor crede ceea ce le spui, cum vei folosi acest “dar”? Mai mult chiar, te numeşti Mark Bellison, eşti un tip durduliu, cam urâţel, fără succes la femei, pe cale de a-ţi pierde slujba şi casa şi, de parcă nu ar fi fost suficient, eşti îndrăgostit de o femeie foarte frumoasă care nu se poate încurca cu tine din punct de vedere romantic deoarece eşti un ratat şi nu concepe să aibă copii scunzi şi graşi. Deci, ce faci?
Acum, unii ar putea spune că pelicula de faţă încurajează minciuna. Eu zic că nu e aşa. Subiectul este mult mai complex decât atât, dar raportându-ne strict la film, acesta scoate în evidenţă necesitatea păstrării unei demnităţi interioare, a umanităţii şi a dorinţei nestăvilite de a aspira la o viaţă fericită şi împlinită. Cel puţin, asta am înţeles eu. Dacă sunteţi de altă părere, vă ascult :D.
Vizionati trailer:
Nu prea ai vazut tu multe filme adevarate la viata ta, asa-i? 🙂 Filmul nu este nici pe departe o comedie si nici nu a fost in intentia realizatorilor sa iasa o comedie iar de inteles nu ai inteles mare lucru din el, din pacate. Este o metafora si o parabola si daca ai sti, vorba personajului, sa privesti dincolo de aparente, ai vedea ca este un film excelent si merita sa fie vazut.De curiozitate, ai observat macar ironizarea credintei absolute a oamenilor in “omul din cer”, credinta care face ca tu sa devii incapabil sa iei propriile decizii?Sau aluzia, tot ironica, la Moise si Tablitele Legilor, care au schimbat cursul omenirii?Sau aluzia subtila la minciunile din reclame?Adevarat, daca esti obisnuit cu “super-productii”, atunci nu e recomandabil sa il vezi.Nu il vei intelege si il vei considera o comedie ratata.Morala e simpla: pe termen scurt, o minciuna poate face un om fericit.Trebuie insa sa ai grija cat de departe duci minciuna si pe cine minti, pentru ca e posibil ca, pe termen lung, minciuna ta sa ii distruga viata sau sa i-o blocheze intr-un singur punct.