Titanic (1997)

20

Mi-aş fi început acest review cu o întrebare ce se vroia a fi retorică: “Cine nu a văzut filmul Titanic?”. Dar mi-am amintit că ştiu pe cineva care, într-adevăr, nu a văzut filmul nici până astăzi. Cum este posibil acest lucru nu îmi dau seama, pentru că “Titanic” face parte din categoria peliculelor pe care absolut oricine trebuie să le vadă. Şi pentru că face parte din această categorie, m-am gândit că este imperios necesar să aibă şi un articol pe FILMETARI. Datorită notorietăţii de care s-a bucurat de-a lungul timpului, nu o să mă apuc să povestesc despre ce este vorba în film. Cred că şi cei care nu l-au văzut au auzit, totuşi, că spune, punând accentul pe relaţia de iubire dintre Jack Dawson (Leonardo DiCaprio) şi Rose DeWitt Bukater (Kate Winslet), povestea vasului Titanic care s-a scufundat în anul 1912, în apele Oceanului Atlantic, după ce s-a lovit de un iceberg. Că este un film bun, iarăşi, ştie toată lumea fiind un lucru confirmat de cei 13 ani cât timp a stat în fruntea topului celor mai bine vândute filme din întreaga lume şi a milioanelor de lacrimi pe care le-au vărsat oameni de pretutindeni după vizionarea acestuia.

Fiindcă am lămurit toate aceste lucruri, haideţi să vedem ce, poate, nu ştiam despre formidabila producţie a lui James Cameron.

14713788 1200306058 titanic frock Titanic (1997)

– “Titanic” a fost premiat cu 11 premii Oscar şi cu 4 premii Golden Globes, însă n-a câştigat premiul pentru nicio categorie a actorilor.
– Studiourile producătoare l-au dorit pe Matthew McConaghey în rolul lui Jack Dawson, regizorul James Cameron fiind cel care a insistat pentru Leonardo DiCaprio.
– Scena în care Rose îl caută pe Jack pentru a-i mulţumi fiindcă i-a salvat viaţa a fost improvizată de Kate Winslet şi Leonardo DiCaprio, la cererea lui James Cameron.
– La început, James Cameron nu a dorit să includă vreun cântec în film, nici măcar pe genericul de final. Compozitorul James Horner a vorbit în secret cu textierul Will Jennings şi cu Celine Dion pentru a scrie piesa, ulterior devenită foarte celebră şi câştigătoare a unui premiu Oscar, “My heart will go on” şi să înregistreze un demo, care i-a fost prezentat, apoi, lui Cameron.
– Pentru scena în care apa năvăleşte în sala Marii Scări, realizatorii au avut la dispoziţie o singură dublă deoarece întregul platou şi toate decorurile au fost distruse în urma valului.

14 titanic getty Titanic (1997)

Gloria Stuart, deşi avea doar 86 de ani, a fost machiată pentru a arăta de 101.
– Când James Cameron a scris scenariul pentru “Titanic”, personajele Rose DeWitt Bukater şi Jack Dawson erau pur fictive. După ce scenariul a fost terminat, s-a descoperit că la bordul Titanicului chiar a fost un anume J. Dawson care a murit în naufragiu. Acest J. Dawson era de fapt Joseph Dawson, născut în Dublin, Irlanda, în septembrie 1888. Corpul său a fost scos din apele oceanului şi a fost înmormântat într-un cimitir din Noua Scoţie, împreună cu alte victime ale naufragiului. Astăzi, mormântul lui, numărul 227, este cel mai vizitat din tot cimitirul.
– Kate Winslet şi Leonardo DiCaprio s-au reîntâlnit pe platouri dupa 11 ani în filmul “Revolutionary Road“.
– Costurile de 200 de milioane de dolari ale filmului au depăşit costul Titanicului adevărat.

Vizionati trailer:

20 COMENTARII

  1. “Doar” 86 de ani.. ?! :)) 86 , 101 .. tot aia e.. 🙂 Prindem si noi macar 70 ? 🙂 Adevarat si ce ai spus despre costurile acestui film, ca le-ar fi depasit pe cele ale celebrului vapor , dar sa nu uitam cand a fost construit Titanicul , ce valoare aveau banii in aceea “epoca” .. si cand a fost turnat filmul lui Cameron 🙂 Imi place mult recenzia ta , nu stiu ce altceva ai fi putut pune in pagina pt a descrie oarecum aceasta fabuloasa “poveste” , binecunoscuta de altfel intregii lumi. 🙂 Originalitate, ai incercat sa “condimentezi” cu unele aspecte mai putin cunoscute de publicul larg, chiar imi place 🙂 De aceea e mai dificil sa faci o recenzie despre un film vechi.. bun .. cunoscut, ce sa mai spun cand vine vorba de o capodopera , o legenda din toate punctele de vedere, cum este cazul acestuia. Cred totusi ca multi au invatat destule chestii .. in anii ce-au urmat, dupa vizionarea filmului , a fost si celebrul documentar produs de Discovery ..si multe altele, ma rog.. M-am dat la vorba..si uitasem de ideea pt care m-am bagat in seama.. e o intrebare de fapt.. Cine mama dracului n-a vazut Titanicul ? E.T ? :))))

  2. @Robert Multumesc frumos pentru aprecieri. Intr-adevar, e dificil sa vii cu ceva nou cand vorbesti despre un film mega-cunoscut. Adevarul este ca a reprezentat si pentru mine o sansa de a ma documenta mai mult in legatura cu Titanicul. Multe din lucrurile de mai sus au fost noi si pentru mine. Si da, chiar exista cineva care nu a vazut filmul. E un bun prieten de-al meu. A auzit multe despre el dar nu l-a vazut niciodata. I-am zis ca unul din lucrurile pe care trebuie sa le faca in viata asta este sa vada Titanicul 😀

  3. Sincer, mi Titanic nu mi-a placut deloc.Pur si simplu, la modul general.In schimb, o sa-mi amintesc mereu de el ca e singurul film pe care l-am vazut la cinema de la 11 noaptea…A fost asa de multa lume la cinema Republica din Cluj atunci cand a inceput sa ruleze in cinematografe, ca aveau reperezentatii si de la 11 noaptea…In zilele noastre, nu cred ca mai exista asemenea fenomene, din pacate…

  4. Mai treci pe la cinematograf din cand in cand, odata la juma’ de an acolo .. si vei ramane surprinsa, inca exista “fenomene” asemanatoare ! Si probabil vor mai exista.. decenii de acum inainte ! 🙂 De Avanpremiere ai auzit ? Stii tu .. filmele “proaspat” aduse, primul “spectacol” desfasurandu-se la orele 00:00 …. 🙂 Sa nu mai vorbim ca multiplexurile din mall-uri, tin deschis pana tarziu, iar majoritatea filmelor le poti vedea si dupa orele 22 , aici depinde de orase, in Bucuresti spre exemplu , sunt filme care ruleaza si dupa orele 23 , chiar dupa miezul noptii . Ciudat “fenomen” , nu ? 🙂 Ancutza , cat despre prietenu’ tau.. e clar.. omu’ nu prea e pasionat de film 🙂 Adica.. nu stiu , sunt multi care poate vad un film odata pe luna, dar din curiozitate tot s-au uitat la Titanic.. 🙂

  5. Cred ca am vazut acest film de 35 de ori(cand aveam vreo 7 ani) si nu exagerez….asta datorita surorii mele ce era complet fascinata de Leonardo DiCaprio si de acest film ce este cu adevarat o capodopera cinematografica…

  6. cine zice ca filmul este prost nu are sentimente adica ganditiva la acel caiat care a murit ca sa nu moara rose si la scenele romantice si cun mii de oameni au murit.

  7. […] Cand veti auzi ca acest film este cu Johnny Depp, nici nu va mai fi nevoie sa va spun si altceva, nu-i asa? Ei bine, tot am s-o fac . Donnie Brasco spune povestea unui agent FBI care, in cadrul unei misiuni, trebuie sa se infiltreze in randul mafiei din New Yorkul anilor ’70. Desi devine confuz pentru ca se identifica mai degraba cu viata de mafiot decat cu viata sa reala, acesta isi indeplineste misiunea cu succes, ducand la rasturnarea unei retele mafiote importante. Cap de afis, alaturi de Johnny Depp, se afla si Al Pacino, insotiti de Anne Heche si  Michael Madsen, in acest film regizat de Mike Newel. 18. Titanic (1997) […]

  8. este cel mai trist film …cand te gandesti ca din 2000 si ceva de oameni 1500 si ceva au murit dar in rest sunt si scene de dragoste care nu face filmul asa de trist !!este un film minunat si va fi mereu preferatul meu!!!

  9. […] lui James Cameron (probabil că nu mai are rost să menționăm peliculele pentru care este faimos: Titanic și Avatar sunt doar două dintre blockbusterele regizate de el). Având mai mult succes ca primul, […]

  10. Titanic..! in 2012 va fii lansat iar in varianta 3D. Sunt convins ca va mai scoate macar 200 de mil de dolari din bilete. Cameron mi se pare de-a dreptul mult prea destept pentru secolul asta.

  11. […] Cameron, regizorul filmelor Titanic si Avatar, este primul om care a coborat singur, intr-un submarin special, in Groapa Marianelor, […]

  12. eu am vazut filmul asta de 7 ori..si vreau sa spun ca ma trec fiorii cand ma gandesc la teroarea pe care au avut-o oamenii de pe titanic,si cand ma gandesc la rose si jack..pff..:| am plans..si a fost chiar ironic ceea ce s-a intamplat..au stat vreo 3 zile si s-au indragostit,si s-au iubit maxim..si jack a murit..naspa tare..filmul asta il adoor si m-as mai uita la el inca de 100..000..00 de ori daca e nevoie..nu te mai saturi de el! este un film minunat!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.